mușcat¹ sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: (rar) ~uri / E: mușca] 1-3 Mușcare (1- 3). 4 (Bot; îc) ~ul-broaștelor (sau ~-broaștei) Iarba-broaștelor (Hydrocharis Morsus ranae). 5 (Îc) ~ul-dracului Plantă erbacee cu flori liliachii sau violet-roșietice Si: călugăraș (Knautia arvensis). 6 (îae) Planta Knautia silvaticca. 7 (Îae) Planta Knautia longifolia. 8 (Îae) Plantă erbacee cu frunze lunguiețe și flori liliachii sau albastre (Scabiosa columbaria). 9 (Îae) Plantă erbacee cu flori roșii dispuse în capitule (Scabiosa lucida) Si: (reg) felfe, floarea văduvei. 10 (Îae) Ruin (Scabiosa succisa).

MUȘCAT s. n. (Neobișnuit) Mușcătură. (Fig.) Buza ta învinețită de-al corupției mușcat. EMINESCU, O. I 29.

mușcat n. 1. acțiune de a mușca; 2. mușcatu-dracului, plantă cu florile liliachii sau albastre, crește prin coline și prin fânețe uscate din munți (Scabiosa columbaria).

DRAC sm. 1 Căpetenia îngerilor răzvrățiți împotriva lui Dumnezeu și cari au fost asvîrliți din cer în fundul iadului, Satana; fie-care din acești îngeri în parte cari poartă încă, în graiul poporului, numele de diavol, demon, tartor, naiba, necuratul, pîrdalnicul, procletul, încornoratul, Scaraoschi, Michiduță, Aghiuță, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, etc. ¶ 2 Foarte des întrebuințat, în graiul comun, în înjurături și jurăminte: să-l ia ~ul; ducă-se ~ului; s’a dus ~ului (și Ⓕ s’a prăpădit), a lăsa ~ului; să mă ia ~ul, dacă... ¶ 3 Ca un fel de interjecție, în exclamamațiuni care arată supărarea, mirarea, încurcătura în care se află cineva, etc.: ce dracu! unde dracu să fie? pe unde dracu a putut să plece? cui dracu să-i treacă prin gînd? cine dracu l-a adus încoace? pe cine dracu să trimit? Tot astfel, spre a arăta neîncrederea, sau spre a tăgădui ceva: pe dracu! ¶ 4 Închipuirea pe care și-o face poporul despre aspectul și firea diavolului se resfrînge în nenumăratele locuțiuni și proverbe pe care le întrebuințează: e negru la față (dracu rîde de porumbe negre și pe el nu se vede) și grozav de urît parcă-i dracul pe uscat, despre un om foarte urît; bărbatul să fie puțintel mai frumos decît dracul; poartă coarne (de aci epitetele de încornoratul, Cornea, etc.) și are coadă (dracul și-a vîrît coada între ei, a stîrnit vrajbă între ei; a trage pe dracu de coadă, a se lupta din răsputeri spre a agonisi ceva; dracul, cînd n’are de lucru, își cîntărește coada; e foarte rău (de aceea, tot ce e rău, afurisit, e al dracului: omul dracului, lucrul dracului, Neamțul dracului, o vreme a dracului; banul e ochiul dracului; nepotul e salba dracului; baba sau femeia e calul dracului; un om rău e numit ~ împelițat, dracul gol); e neastîmpărat, svăpăiat (de aci: un ~ de copil, un ~ de femeie); e deștept, atotștiutor și are multe șiretlicuri la îndemînă ca să-i atragă sau să-i biruească pe oameni; și trebuie deci evitat (dracu știe; mare e Dumnezeu, meșter e ~ul; a vedea pe ~ul, a da de sau peste ~ul, a o păți; a se juca cu ~ul; nu te pune cu ~ul; nu căuta pe ~ul); se ține scaiu de oameni (mai ales de popi și de călugări), spre a-i atrage în cursă, spre a le cîștiga sufletul (nu pot scăpa de el ca de ~ul; se ține după mine ca ~ul după călugăr sau după popă); intră în corpul omului spre a-i face rău, spre a-l înfuria, etc. (e cu draci; e plin de draci; au intrat dracii într’insul; a băga în draci sau în toți dracii); șade departe sau umblă pe locuri depărtate (unde și-a înțărcat ~ul copiii; pe unde și-a spart ~ul opincile; la ~ul în praznic; locuește adesea în baltă (de aci epitetul cel-din-baltă; ~ul șade în baltă și rîde de altul), uneori în spini șade ca dracu în spini sau pe mărăcini; nu-l poate alunga decît crucea sau tămîia (de aci epitetul: ucigă-l crucea; nici pe ~ul să-l vezi, nici cruce să-ți faci; fă-ți crucea mare, că e ~ul bătrîn; a fugi sau a se feri ca ~ul de tămîie); numai femeia îi vine de hac (femeia a îmbătrînit pe ~ul; femeia-l judeca pe ~ul și-l scoate și dator), etc. ¶ 5 Alte locuțiuni: în gură cu Dumnezeu și în inimă cu dracul, sau mănîncă sfinți și scuipă draci, despre cei fățarnici; cere cît ~ul pe tată-său, cere prea mult (pentru un lucru de vînzare; a face pe ~ul în patru, a face tot posibilul, a încerca toate, a se lupta din răsputeri, etc. ¶ 6 🌿 CORNUL-~ULUI – BARBA-POPII; DINTELE-~ULUI 👉 DINTE; MUȘCATA-~ULUI, 👉 MUȘCAT; SCAIUL-~ ULUI; SPINUL ~ULUI 👉 SCAIU; SPATA DRACULUI 👉 SPATA ¶ 7 🐟 DRAC-DE-MARE, pește de mare, ce seamănă cu bibanul a cărui primă aripioară dorsală e înarmată cu ghimpi plini de venin (Trachinus draco) (🖼 1888) [lat. draco].

mușcat s. n.

mușcat s. n.

mușcat s. n.

MUȘCAT s. v. mușcare.

MUȘCAT s. mușcare.

MUȘCAT¹ s. n. 1. Mușcare. Cf. PONTBRIANT, D. Descîntic de mușcatul șerpilor. ALECSANDRI, P. P. 271. Șerpe veninos . . . Așa mă ține Dumnezeu, M-o apărat de mușcatu tău. T. PAPAHAGI, M. 129. ◊ (În context figurat) Buza ta învinețită de-al corupției mușcat. EMINESCU, O. I, 29. 2. C o m p u s e: mușcatul-broaștelor (sau -broaștei) = iarba-broaștelor (Hydrocharis Morsus ranae). Cf. BRANDZA, FL. 461, id. D. 388, GRECESCU, FL. 542, TDRG, PANȚU, PL. ; mușcatul-dracului = a) numele a trei plante erbacee cu flori liliachii sau violet-roșietice; călugăraș (Knautia arvensis, silvatica și longi- folia). PANȚU, PL. ; b) numele a două plante erbacee, dintre care una are frunze lunguiețe și flori liliachii sau albastre (Scabiosa columbaria), cealaltă flori roșii dispuse în capitule (Scabiosa lucida); (regional) felfe, floarea – văduvei. Cf. BRANDZA, FL. 258, GRECESCU, FL. 283, BIANU, D. S., PANȚU, PL. 186; c) ruin (Scabiosa succisa). Cf. COTEANU, PL. 15, LB, BARCIANU, V. – V. mușca.

MUȘCAT⁴ subst. v. mușcată¹.