muc [At: ST. LEX. 169^v1/3 / V: ~ure sn / Pl: (1-14) muci, (15-44) ~uri / E: ml mucci] 1 sm (Mpl) Secreție vâscoasă și lipicioasă produsă de glandele mucoasei nazale și eliminată prin nări. 2 sm (Reg; îe) A-și lăsa lucrul și a-și lua (sau a-i lua cuiva) ~ul A-și lăsa treburile importante pentru a se ocupa de lucruri lipsite de însemnătate, ale sale sau ale altuia. 3 sm (Reg; îla) Frumos de ~ Foarte frumos. 4 sm (Reg; irn; îe) A-i curge mucii de gras (ce e) Se zice despre cineva foarte slab. 5 sm (Fam; îe) A-i pica (sau a-i cădea) ~ul (sau mucii) undeva sau la cineva Se zice despre cei care se duc într-un loc mai des decât s-ar cuveni sau care zăbovesc prea mult undeva ori la cineva. 6 sm (Fam; îe) A-i pica (cuiva) ~ul (sau mucii) după cineva A-i plăcea cuiva mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva. 7 sm (Fam; îe) A fi (încă) cu mucii la nas A fi tânăr, lipsit de experiență, naiv. 8 sm (Reg; îe) A prăji cu muci A fi foarte sărac. 9 sm (Fam; îe) Să nu dai (nici) mucii pe el Se zice despre cineva lipsit de valoare. 10 sm (Îvr; lsg) Mucus. 11 sm (Îvr; lsg) Mucozitate. 12 sm (Reg; lpl) Răpciugă. 13 sm (Trs; Mar) Sevă a copacului Si: (pop) mâzgă (1). 14 sm (Reg) Miez mucilaginos al nucii necoapte. 15 sn (Udp „de”) Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lumânare, de candelă, de lampă etc. 16 sn (Pgn) Fitil întreg Vz feștilă. 17 sn (Îe) A lua ~ul lumânării A se alege numai cu ceva lipsit de valoare, a rămâne păcălit, pentru că n-a știut să profite de împrejurări. 18 sn (Îe) A-i ajunge (sau a-i veni) cuiva ~ul la deget A se afla într-o situație dificilă, a fi în primejdie. 19 sn (Îae) A ajunge la capătul răbdării. 20 sn (Rar; îe) A scrie pe ~ul lumânării A uita repede o binefacere. 21 sn (îae) A nu mai avea trecere la cineva. 22 sn Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată. 23 sn Capăt de lumânare Si: (rar) mucarniță (2). 24 sn Capăt nefumat rămas dintr-o țigară aproape consumată Si: chiștoc. 25 sn (Fam; îe) A ajunge la ~uri de țigări A sărăci cu totul. 26 sn (Pan) Ceea ce rămâne din unele obiecte după ce au ars. 27 sn (Reg; lpl) Resturi de spice rezultate de la treieratul cerealelor Vz pleavă, goz, zoană. 28 sn (Reg) Parte a tulpinii porumbului de la știulete în sus, care se taie, uneori, pentru a grăbi maturizarea plantei. 29 sn (Reg) Capăt subțire, fără boabe sau cu boabe rare, al știuletelui de porumb. 30 sn (Reg) Inflorescență a unor plante, cânepă, papură etc., aflată în vârful tulpinii. 31 sn (Reg; pex) Parte de sus a unor plante. 32 sn (Reg) Mugur al unei plante. 33 sn (Reg) Con de brad. 34 sn (Reg) Moț al curcanului. 35 sn (Bot; reg; îc) ~ul-curcanului Barba-ursului (Equisetum arvense). 36 sn (Reg) Sfârc al sânului. 37 sn (Reg) Vârf al cozii de cal. 38 sn (Reg) Șfichi al biciului. 39 sn (Reg) Prâsnel la fus. 40 sn (Reg) Vârf al sfredelului. 41 sn (Reg) Fir de metal care se desface de pe tăișul cuțitului, al coasei, al secerii etc., printr-o continuă ascuțire. 42 sn (Reg) Scobitură făcută cu dalta într-un lemn, pentru a se introduce capătul altui lemn. 43 sn (Reg) Crestătură făcută în piciorul de sus al prispei. 44 sn (Reg) Loc de îmbinare a căpriorilor.

MUC¹, muci, s. m. (Popular, mai ales la pl.) Lichid cleios care iese din nările omului și (rar) ale animalelor. Calul a sforăit deodată și, tușind scurt, a împrăștiat un smoc de muci în toate părțile. PREDA, Î. 131. Are nasul uscat, fără muci. ȘEZ. IV 27. ◊ Expr. (Familiar) A fi cu mucii la nas = a fi copil, a nu avea experiență.

MUC² muci m. mai ales la pl. pop. Substanță secretată de mucoasa nazală și eliminată prin nări. /<lat. mucus

muc m. (pl. muci) 1. unsoare cleioasă ce iese din nas: a-și șterge mucii; 2. pl. boală la cai: răpciugă. ║ n. (pl. mucuri), 1. partea feștilei ce arde: muc de lumânare; 2. bucățică rămasă dintr’o lumânare arsă. [Lat. MUCUS].

muc m. uzitat numaĭ la pl. (lat. mucus și mŭccus, muc, vgr. myktér, nară; it. móccolo, muc, pv. moc, vfr. moche, cat. moch, sp. moco, pg. monco). Substanță cleĭoasă care se scurge din nas. S. n., pl. urĭ. Acea parte a fitiluluĭ care arde. Rest de lumînare. Economie de mucurĭ de lumînărĭ, economie la lucrurĭ fără valoare.

muc² (secreție nazală) s. m., pl. muci

muc¹ (secreție nazală) s. m., pl. muci

muc (anat.) s. m., pl. muci

muc, muci (a-și șterge mucii) și mucuri (de țigări).

MUC s. v. mucus, pituită, sevă, suc.

MUC s. 1. (rar) mucarniță. (~ de lumânare.) 2. chiștoc. (~ de țigară.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glumeț) untură. (Îi curg ~ii din nas.)

muc s. v. MUCUS. SEVĂ. SUC.

MUC s. 1. (rar) mucarniță. (~ de lumînare.) 2. chiștoc. (~ de țigară.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glumeț) untură. (Îi curg ~ din nas.)

a avea bășini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut.

a da cu mucii de faianță expr. (adol.) a se masturba.

a da cu mucii-n fasole expr. (vulg.) a face o gafă.

a se băga ca rața-n muci expr. (adol. vulg.) v. a se băga ca musca-n curul calului.

a se face muci expr. (adol., iron.) a se îmbăta, a fi în stare avansată de ebrietate.

a se lipi ca asfaltul de flegmă / ca mucii de chiuvetă expr. (adol., vulg.) a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa în pace (pe cineva).

a șterge mucii cuiva expr. (sport – în box) a lovi adversarul la nas.

a-i da bice / muci expr. a lua viteză, a grăbi pasul; a accelera desfășurarea unei acțiuni.

a-i pica mucii (undeva / la cineva) expr. (vulg.) a merge foarte des undeva / la cineva, a frecventa asiduu un loc sau o persoană.

a-i pica mucii după cineva expr. (vulg.) a fi foarte îndrăgostit de cineva.

MUC DE ȚIGARĂ aboneu, halbă, locotenent, locotenent-colonel, sergent.

muc și sfârc expr. excelent, de cea mai bună calitate.

muci s. m. pl. (er., obs.) spermă.

opritor de muci expr. (glum.) mustață.