MOZOLI, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

mozoli [At: ȘEZ. IX, 146 / Pzi: ~lesc / E: mg majszol] 1 vt A frământa un aliment în gură, a mesteca multă vreme, fără a mușca sau sfârâma cu dinții și fără a înghiți Si: a molfăi (1), a morfoli (1), (reg) a moscoli (1). 2 vt (C. i. altceva decât un aliment) A purta în gură cu limba de colo până colo Si: a mesteca¹ (1), a roade. 3 vt (Reg) A mototoli. 4-5 vtr (Reg) A (se) murdări. 6 vt A spăla superficial.

MOZOLI, mozolesc, vb. IV. 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

MOZOLI, mozolesc, vb. IV. Tranz. 1. A frămînta ceva în gură, mestecînd (fără a rupe cu dinții). Moș Petrea oftă, apoi începu să mozolească iar capătul lulelei. SADOVEANU, O. I 19. Fața preotului se umflase de groază și cîteva clipe nici nu putu vorbi, mozolindu-și doar buzele neputincioase. REBREANU, P. S. 149. ◊ Fig. N-are nici o părere personală... Admirabilă pomadă între degetele lui Alexandru Vardaru. Are să-l mozolească așa cum vrea el. C. PETRESCU, Î. II 127. ♦ Refl. (Regional, despre persoane) A se murdări (în special cu mîncare); a se mînji. 2. (Regional) A învîrti rufele prin apă fără a le freca, a spăla de mîntuială. Numa a mozolit cămeșile. ȘEZ. IX 146.

A MOZOLI ~esc tranz. 1) A mesteca (în gură) cu salivă, încet și greu, fără a mușca cu dinții; a molfăi; a morfoli. 2) A face să se mozolească; a murdări; a mânji. 3) (rufe) A spăla rău, de mântuială. /<ung. majszol

A SE MOZOLI mă ~esc intranz. 1) (despre obiecte) A-și pierde forma inițială ca urmare a folosirii îndelungate. 2) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mânji. /<ung. majszol

mozolì v. Mold. 1. a amesteca în gură fără să roază (vorbind mai ales de copii); 2. a spăla fără să frece: a mozolit numai cămășile; 3. fig. a lucra migălind. [Ceh. MOZOLITI, a obosi, a da de lucru].

mozolésc v. tr. ung. majzolni, a mozoli; rus. mozólitĭ, a face bătăturĭ, d. mozólĭ, bătătură, calozitate, d. vsl. mozolĭ, vînătaĭe, rîĭe; ceh. mozoliti, a osteni, a chinui, pol. mozolić, a supăra). Morfolesc, moscolesc, rod cu gingiile, cum fac copiiĭ și bătrîniĭ care n’aŭ dințĭ: baba mozolea o coajă de pîne.

mozoli (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolesc, 3 sg. mozolește, imperf. 1 mozoleam; conj. prez. 1 sg. să mozolesc, 3 să mozolească

mozoli (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolesc, imperf. 3 sg. mozolea; conj. prez. 3 să mozolească

mozoli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolesc, imperf. 3 sg. mozolea; conj. prez. 3 sg. și pl. mozolească

mozoli (mozolesc, mozolit), vb. – 1. A molfăi, a morfoli. – 2. A mînji. Creație expresivă, după cum o demonstrează suf. său -li și semnificația sa. Der. din mag. majzolni (Cihac, II, 205), din ceh. mozoliti „a obosi” (Șeineanu, Dict.), din rut. mozoljuvati (Candrea) sau din rus. mazólitĭ „a produce bătături” (Scriban) nu convinge. Probabil că la aceeași rădăcină expresivă se referă mozoc (var. mosoc, mozac), s. m. (cîine; mucos, copil; persoană bosumflată), format ca motoc din mot- sau moțoc din moț (după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 174, ar fi cuvînt dac; după Cihac, II, 204, din rus. mosĭka „cîine”; pentru Densusianu, GS, IV, 388, e legat de alb. madh „mare”). Cf. mozomaină, s. f. (Banat, pocitanie) și probabil mosoi, vb. (Trans., a molfăi, a rasoli).

mozoli, mozolesc v. r. (vulg.) a se mângâia reciproc înaintea unui act sexual.

MOZOLI vb. 1. v. molfăi. 2. (prin Olt.) a mânji. (A ~ rufele la spălat.)

MOZOLI vb. v. boți, jegoși, mânji, mototoli, murdări, păta, șifona.

MOZOLI vb. 1. a molfăi, a morfoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mîncarea.) 2. (prin Olt.) a mînji. (A ~ rufele la spălat.)

mozoli vb. v. BOȚI. JEGOȘI. MÎNJI. MOTOTOLI. MURDĂRI. PĂTA. ȘIFONA.

mozolí, mozolesc, v.t.r. 1. A mesteca îndelung; a molfăi. 2. A (se) săruta: „Și ie [Fata Pădurii], când o prins p-on fecior ce-o avut drăguță, apoi l-o dus și l-o drăgostit și-atâta l-o mozolit până-o fost mai mort” (Bilțiu, 2007: 268). – Din magh. majszol „a molfăi” (DEX, MDA).

mozoli, mozolesc, vb. tranz. – A mesteca îndelung; a molfăi. – Din magh. majszol „a molfăi” (DEX, MDA).

mozoli, -esc, vb. tranz. – A mesteca îndelung; a molfăi. – Din magh. majszol (MDA).

MOZOLÍ vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică un aliment) A frămînta în gură, a mesteca¹ multă vreme (fără a mușca sau sfărîma cu dinții și fără a înghiți); a molfăi (1), a morfoli (1), (regional) a moscoli¹. I-a dat în mînă frîntura de covrig s-o mozolească. SANDU-ALDEA, U. P. 159. Trăgeau cu degetele bucăți, le înfulicau repede, mozolindu-le și clămpănindu-le. SADOVEANU, O. XIV, 139, cf. ȘEZ. I, 212, II, 156. Cînd am pornit cătră casă, mi-am luat un os, să-l mai mozolesc pe cale. MERA, L. B. 115. O mozolit poati douî ŝasuri para ŝeia. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ (Complementul indică altceva decît un aliment) A purta în gură (cu limba) de colo pînă colo, a mesteca¹ (1); a roade. Își mozolește el atunci vîrful bărbii-n gură, stă nițel pe gînduri. LUNGIANU, CL. 37. Fața preotului se umflase de groază și cîteva clipe nici nu putu vorbi, mozolindu-și doar buzele neputincioase. REBREANU, P. S. 161. Moș Petea oftă, apoi începu să mozolească iar capătul lalelei. SADOVEANU, O. I, 194, cf. VIII, 303. Pe-un stog zîmbind, ce bine mi-ar fi mie, Cu luna-n ochi un pai să mozolesc. LESNEA, P. E. 47. Mozoleau între dinți violete parfumate. V. ROM. august 1960, 82. ♦ (Regional) A fărîmița ceva (cu mîinile) (Strîmba Vulcani-Tîrgu Jiu), ALR I 1 989/839. 2. T r a n z. (Regional) A mototoli, a boți, a face ghem. Cf. ALR II 3 448/219. Ai mozolit așa de tare hîrtia că nu se mai poate scrie pe ea. Com. din PIATRA NEAMȚ. 3. T r a n z. și r e f l. (Regional) A (se) murdări, a (se) mînji, a (se) mîzgăli. S-au mai strîns și alți cîini și l-au mozolit prin glod. ap. CADE, cf. PAMFILE, J. II, 155, CIAUȘANU, V.,id. GL., PAȘCA, GL., com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. S-a mozolit cu furingiri. ALR II 3 517/95, cf. 3 477/95. ♦ T r a n z. (Complementul indică rufe) A spăla prost, de mîntuială. Numa a mozolit cămeșile. ȘEZ. IX, 146. – Prez. ind.: mozolesc. – Din magh. majszol.