mortar¹ sn [At: HEM 2887 / Pl: ~e / E: lat mortarium] 1 Material de construcție în stare fluidă sau sub formă de pastă, constituit dintr-un amestec de liant, material granular și apă, care se solidifică prin întărirea liantului și care este folosit pentru legarea, fixarea, acoperirea etc. elementelor de construcție. 2 (Reg) Pământ muiat cu apă și amestecat cu paie sau cu pleavă, utilizat la tencuit Vz lut. 3 (Sst) Vas în care se pisează grăunțe.

MORTAR s. n. Material de construcție alcătuit dintr-un amestec de var, ciment, nisip și apă, întrebuințat pentru ă lega elementele unei zidării sau la tencuit; (regional) maltăr.

MORTAR s.n. Amestec de var, de ciment, de nisip și de apă, folosit ca material de legătură în zidărie. [< lat. mortarium].

MORTAR s. n. amestec de var, ciment, nisip și apă, liant în zidărie. (< lat. mortarium)

MORTAR ~e n. Material în formă de pastă, pregătit dintr-un amestec de ciment, nisip, var și apă, folosit ca element de legătură între cărămizile unei construcții sau pentru tencuit. /<lat. mortarium

*mortár n., pl. e și urĭ (lat. mortarium. V. mortier). Tencuĭală.

mortar s. n., pl. mortare

mortar s. n., pl. mortare

mortar s. n., pl. mortare

MORTAR s. (CONSTR.) (reg.) maltăr, (Transilv.) păpălașcă, (prin Mold.) șpriț.

MORTAR s. (CONSTR.) (reg.) maltăr, (Transilv.) păpălașcă, (prin Mold.) șpriț.

mortar (-ruri), s. n. – Material de construcție. Lat. mortarium (sec. XIX). E dubletul lui mortier, s. n. (piesă de artilerie), din fr. mortier și al lui mojar, v. mai sus.