MORTAR¹ s. n. 1. Material de construcție în stare fluidă sau sub formă de pastă, constituit dintr-un amestec de liant, material granular și apă, care se solidifică prin întărirea liantului și care este folosit pentru legarea, fixarea, acoperirea etc. elementelor de construcție. Cf. HEM 2 887, CV 1949, nr. 7, 31. Întreba zidarii dacă au mortar. V. ROM. octombrie 1954, 125. Cărămizile pune-le mai rărit, uite așa, și toarnă mortar mult între ele. CĂLINESCU, S. 343. Cantitatea de apă necesară unui mortar depinde de plasticitatea cerută acestuia. LTR². Să se extindă transportul mortarelor. . . cu ajutorul pompelor. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 840. Mortarul se solidifică prin întărirea liantului, datorită unor fenomene fizice . . . sau chimice. DER. ♦ (Regional) Pămînt muiat cu apă și amestecat cu paie sau cu pleavă, întrebuințat la tencuit. V. l u t. (Argetoaia-Strehaia). CHEST. II 86/32. 2. (Suspect, sens etimologic) Vas în care se pisează grăunțe. Cf. LM. – Pl.: mortare. – Din lat. mortarium.