9 definiții pentru mormăit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MORMĂÍT1, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

MORMĂÍT1, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

mormăit1 sn [At: DDRF / V: (reg) ~ră~, ~rnă~ / P: ~mă-it / Pl: ~uri / E: mormăi1] 1 Șir de sunete caracteristice pe care le scoate ursul Si: mormăială (1), mormăire (1), mormăitură (1). 2 (Îlav) Pe ~te Fără plăcere, fără voie, cârtind. 3 Vorbire nedeslușită, pe ton scăzut sau nazal care arată nemulțumire, indignare Si: bombănecilă, mârâit, mormăială (2), mormăire (2), mormăitură (2).

MORMĂÍT, mormăituri, s. n. 1. Sunet caracteristic pe care îl scoate ursul. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea). De trei luni moș Martin înghițea această umilință, dar pe mormăite. GHICA, S. 524. 2. Rostirea cuvintelor cu glas scăzut și nedeslușit, de obicei arătînd nemulțumire. V. bombăneală. Cu mormăitul meu numai cu urșii m-aș putea lua la întrecere. SADOVEANU, N. F. 17. Mi se mai părea că și un mormăit plin de rele prevestiri străbate depărtările pînă la mine. HOGAȘ, M. N. 161. – Formă gramaticală: (în expr.) mormăite.

mormăít, mornăít, -ă adj. Care vorbește mormăind. Adv. Mornăind: a vorbi mornăit (V. fornăit). S. n., pl. urĭ. Mormăĭală repetată.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăít s. n., pl. mormăíturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MORMĂÍT s. 1. mormăire, mormăitură. (~ de urs.) 2. v. bombăneală.

MORMĂIT s. 1. mormăire, mormăitură. (~ de urs.) 2. bodogăneală, bolboroseală, bombăneală, bombănit, bombănitură, boscorodeală, mormăială, mormăire, mormăitură, (prin Olt.) șondoroială, șondoroit. (~ de om nemulțumit.)

Intrare: mormăit (s.n.)
mormăit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mormăit
  • mormăitul
  • mormăitu‑
plural
  • mormăituri
  • mormăiturile
genitiv-dativ singular
  • mormăit
  • mormăitului
plural
  • mormăituri
  • mormăiturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mormăit (s.n.)

  • 1. Faptul de a mormăi; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, prin extensiune, alte animale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mormăială mormăire mormăitură
    • 1.1. locuțiune adverbială Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea).
      exemple
      • De trei luni moș Martin înghițea această umilință, dar pe mormăite. GHICA, S. 524.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bombăneală attach_file 2 exemple
      exemple
      • Cu mormăitul meu numai cu urșii m-aș putea lua la întrecere. SADOVEANU, N. F. 17.
        surse: DLRLC
      • Mi se mai părea că și un mormăit plin de rele prevestiri străbate depărtările pînă la mine. HOGAȘ, M. N. 161.
        surse: DLRLC
  • comentariu expresie Formă gramaticală: mormăite.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi mormăi
    surse: DEX '09 DEX '98