moralicesc, ~ească a [At: (a. 1799) GCR II, 169/11 / Pl: -ești / E: moral²+ -icesc, cf ger moralisch] (Înv) 1-7 Moral² (1-7).

MORALICESC, -EASCĂ, moralicești, adj. (Învechit) Cu conținut moral, cu învățături morale. l-am făcut o mică bibliotecă de cărți moralicești. NEGRUZZI, S. I 77. Am cetit eu în cartea noastră cea moralicească de întîmplarea unui om. DRĂGHICI, R. 103.

moralicesc (înv.) adj. m., f. moralicească; pl. m. și f. moralicești

moralicesc (înv.) adj. m., f. moralicească; pl. m. și f. moralicești

moralicesc adj. m., f. moralicească; pl. m. și f. moralicești

MORALICESC adj. v. moral, moralizant, moralizator, spiritual, sufletesc.

moralicesc adj. v. MORAL. MORALIZATOR. SPIRITUAL. SUFLETESC.

MORALICESC, -EÁSCĂ adj. (Învechit) 1. Moral² (I 1). Ascultă pildele lui ceale de învățătură moralicești (a. 1799). GCR II, 169/11. Învățături moralicești și înțelepțitoare. CALENDARI (1802), 11/10. Bunele, moralicești învățături prin fabule le țin. ȚICHINDEAL, F. [prefață] 1/5. Am cetit eu în cartea noastră. . . ce moralicească de întîmplarea unui om. DRĂGHICI, R. 103/11. I-am făcut o mică bibliotecă de cărți moralicești. NEGRUZZI, S. I, 77. 2. Moral² (I 2). Învățături moralicești. GOLESCU, E. 319/10. Încredințarea destoiniciei cei moralicești (a. 1828). URICARIUL, III, 10. Drumul cel d-a dreptul care ne poate duce la desăvîrșirea cea moralicească și la fericire este numai acela de a se împărtăși cunoștințele în limba patriei. CR (1829), 25¹/26. - Pl.: moralicești. – Moral² +-suf. -icesc, după germ. moralisch.