15 definiții pentru morală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mora sf [At: CALENDAR (1802), 5/13 / V: ~al sn / Pl: ~le / E: lat moralis, fr morale] 1 Ansamblu de norme nescrise care reglementează comportarea oamenilor în societate, exprimând obligațiile lor unii față de alții, față de colectivitate, de patrie etc. Si: etică. 2 Comportare, moravuri, obiceiuri etc. 3 (Spc) Comportare lăudabilă, frumoasă. 4 Disciplină științifică ce se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate Si: (înv) moraliș. 5 (Ccr) Tratat, manual care studiază morala (1). 6 Învățătură, concluzie moralizatoare care se desprinde dintr-o scriere literară, mai ales dintr-o fabulă Si: moralitate (5). 7 (Îs) ~la fabulei Învățătură trasă dintr-o întâmplare din viață. 8 (Fam; îlv) A face ~ A dojeni.

MORÁLĂ, (3) morale, s. f. 1. Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică; etică. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. ♦ (Fam.) Dojană, mustrare. – Din lat. moralis, fr. morale.

MORÁLĂ, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică; etică. ♦ Comportare (lăudabilă); moravuri. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. (Fam.) Dojană, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. – Din lat. moralis, fr. morale.

MORÁLĂ, morale, s. f. 1. Formă a conștiinței sociale care cuprinde regulile sau normele de conviețuire și de comportare a oamenilor, atît între ei cît și față de societate și care variază în raport cu orînduirea economică. Morala este ceea ce servește la distrugerea societății vechi, exploatatoare, și la unirea tuturor celor ce muncesc în jurul proletariatului, care făurește societatea nouă, comunistă. LENIN, O. A. II 673. 2. (Familiar, mai ales în legătură cu «a face») Dojana, mustrare. A face morală cuiva.Continește cu morala, mă rog. NEGRUZZI, S. III 230. ♦ (Învechit) Învățătură cuprinsă într-o scriere. Prea puțini urmează morala dintr-o carte. ALEXANDRESCU, M. 255. ♦ Rîndurile, versurile dintr-o fabulă care cuprind o învățătură. Morala fabulei.

MORÁLĂ s.f. 1. Formă a conștiinței sociale care cuprinde anumite idei, concepții, convingeri privind normele de conviețuire și de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate. 2. (Fam.) Mustrare, dojană. 3. Parte a unei fabule care conține o învățătură; concluzie moralizatoare desprinsă dintr-o scriere literară. [Cf. fr. morale, lat. moralis].

MORÁLĂ s. f. 1. ansamblul ideilor, concepțiilor, convingerilor privind normele de conviețuire și de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate. 2. etică. 3. parte a unei fabule care conține o învățătură; concluzie moralizatoare dintr-o scriere literară. 4. (fam.) mustrare, dojană. (< fr. morale)

MORÁLĂ ~e f. 1) Formă a conștiinței sociale care reflectă și fixează idei, concepții, convingeri privind comportarea individului în societate. 2) Disciplină care se ocupă cu studiul acestei forme a conștiinței sociale. 3) Observație cu caracter moralizator. 4) Concluzie moralizatoare dedusă dintr-un eveniment sau dintr-o operă literară. [G.-D. moralei] /<lat. moralis, fr. morale

morală f. 1. știința ce învață a face binele și a evita răul; 2. tractat de morală: morala lui Aristotele; 3. mustrare: i-a făcut o bună morală; 4. lecțiune dedusă dintr’o povestire sau fabulă.

moral2, ~ă [At: IORGOVICI, O. 23/23 / Pl: ~i, ~e / E: lat moralis, -e, fr moral] 1 a Care este în conformitate cu principiile sau cu regulile moralei (1) Si: (înv) moralnic (1). 2 a Care aparține moralei (1) Si: (înv) moralnic (2). 3 a Care se referă la morală (1) Si: (înv) moralnic (3). 4 a Care provine de la morală (1) Si: (înv) moralnic (4). 5 a (Pex) Care moralizează (1) Si: moralizator (3), (înv) moralnic (5). 6 a Care aparține psihicului, spiritului, intelectului sau caracterului Si: (înv) moralic (1), moralicesc (1), moralnic (6). 7 a Care se referă la psihic, la spirit, la intelect sau la caracter Si: (înv) moralic (2), moralicesc (2), moralnic (7). 8 sn Calitate de a fi moral2 (1). 9 sn Ansamblu al facultăților sufletești. 10 sn Stare, dispoziție sufletească. 11 sn Curaj, tărie sufletească. 12 sn (Îlv) A ridica (cuiva) ~ul A încuraja. 13 sn (Îlv) A (-i) scădea (cuiva) ~ul A descuraja.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!morálă s. f., g.-d. art. morálei; (tipuri) pl. morále

morálă s. f., g.-d. art. morálei; pl. morále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MORÁLĂ s. 1. etică. (~ unei societăți date.) 2. învățătură, pildă, (rar) moralitate, (înv.) matimă. (~ unei fabule.) 3. v. ceartă.

MORA s. 1. etică. (~ unei societăți date.) 2. învățătură, pildă, (rar) moralitate, (înv.) matimă. (~ unei fabule.) 3. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

morálă, morale s. f. 1. Disciplină teologică, filozofică și umanistică în general, care conține idei, concepții sau convingeri privind normele de comportare a oamenilor între ei și față de societate. ◊ Morala creștină = totalitatea principiilor și regulilor izvorâte din învățătura lui Iisus Hristos și stabilite de Biserică, după care trebuie să se comporte creștinul față de Dumnezeu, față de sine, față de aproapele său și față de societate, având ca scop mântuirea prin săvârșirea binelui și ferirea de rău. 2. (Fam.) Dojană, mustrare. 3. Parte a unei fabule care conține o învățătură. – Din fr. morale, lat. moralis.

Intrare: morală
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mora
  • morala
plural
  • morale
  • moralele
genitiv-dativ singular
  • morale
  • moralei
plural
  • morale
  • moralelor
vocativ singular
plural