6 definiții pentru monotip (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

monotip, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: (2-4) ~uri, (1) ~i, ~e / E: fr monotype] 1 a (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2 sn Mașină tipografică cu care se culege și se toarnă fiecare literă în parte. 3 sn Procedeu de pictură pe cupru, pe sticlă sau pe un material plastic, în care imaginea e transpusă prin imprimare pe hârtie. 4 sn Lucrare obținută prin monotip (3).

MONOTÍP, -Ă adj. Făcut după un singur model sau tip. // s.n. 1. (Poligr.) Mașină de cules și de turnat literele una câte una. 2. Procedeu de pictură pe cupru, pe sticlă sau un material plastic, transpusă prin imprimare pe hârtie. ♦ Lucrare obținută prin acest procedeu. [< fr. monotype].

MONOTÍP, -Ă I. adj. făcut după un singur model de tip. II. s. n. 1. mașină tipografică de cules și turnat literele una câte una. 2. procedeu de pictură pe cupru, pe sticlă sau un material plastic, transpusă prin imprimare pe hârtie. ◊ lucrare astfel obținută. (< fr. monotype)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monotíp1 (rar) adj. m., pl. monotípi; f. monotípă, pl. monotípe

monotíp adj. m., pl. monotípi; f. sg. monotípă, pl. monotípe

Intrare: monotip (adj.)
monotip1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monotip
  • monotipul
  • monotipu‑
  • monoti
  • monotipa
plural
  • monotipi
  • monotipii
  • monotipe
  • monotipele
genitiv-dativ singular
  • monotip
  • monotipului
  • monotipe
  • monotipei
plural
  • monotipi
  • monotipilor
  • monotipe
  • monotipelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

monotip (adj.)

  • 1. rar Făcut după un singur model, de un singur tip.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: