monotip, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: (2-4) ~uri, (1) ~i, ~e / E: fr monotype] 1 a (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2 sn Mașină tipografică cu care se culege și se toarnă fiecare literă în parte. 3 sn Procedeu de pictură pe cupru, pe sticlă sau pe un material plastic, în care imaginea e transpusă prin imprimare pe hârtie. 4 sn Lucrare obținută prin monotip (3).

MONOTIP, -Ă adj. Făcut după un singur model sau tip. // s.n. 1. (Poligr.) Mașină de cules și de turnat literele una cîte una. 2. Procedeu de pictură pe cupru, pe sticlă sau un material plastic, transpusă prin imprimare pe hîrtie. ♦ Lucrare obținută prin acest procedeu. [< fr. monotype].

MONOTIP, -Ă I. adj. făcut după un singur model de tip. II. s. n. 1. mașină tipografică de cules și turnat literele una câte una. 2. procedeu de pictură pe cupru, pe sticlă sau un material plastic, transpusă prin imprimare pe hârtie. ◊ lucrare astfel obținută. (< fr. monotype)

monotip¹ (rar) adj. m., pl. monotipi; f. monotipă, pl. monotipe

monotip¹ (rar) adj. m., pl. monotipi; f. monotipă, pl. monotipe

monotip adj. m., pl. monotipi; f. sg. monotipă, pl. monotipe

MONOTÍP, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. Cf. COSTINESCU, CADE. Ceea ce izbește la toate aceste locuințe monotipe e lipsa de flori. V. ROM. februarie 1954, 195. 2. S. n. Mașină tipografică cu care se culege și se toarnă fiecare literă în parte. Cf. CADE, V, MOLiN, V. T. Culegător la monotip. LEG. EC. PL, 308. – Pl.: (1) monotipi, -e. (2) monotipuri. – Din fr. monotype.