MONOTÍP, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. Cf. COSTINESCU, CADE. Ceea ce izbește la toate aceste locuințe monotipe e lipsa de flori. V. ROM. februarie 1954, 195. 2. S. n. Mașină tipografică cu care se culege și se toarnă fiecare literă în parte. Cf. CADE, V, MOLiN, V. T. Culegător la monotip. LEG. EC. PL, 308. – Pl.: (1) monotipi, -e. (2) monotipuri. – Din fr. monotype.