MONADĂ, monade, s. f. 1. (Fil.) Termen (folosit de Leibniz) pentru a desemna singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.

monadă sf [At: COSTINESCU / Pl: ~de / E: fr monade, ger Monade] 1 (Fiz) Unitate simplă, materială sau spirituală, din care, în concepția unor filozofi, ar fi alcătuită lumea. 2 (Fiz) Substanță spirituală independentă în sistemul lui Leibniz, care posedă automișcare și care oglindește tot ceea ce există în univers. 3 (Pex) Unitate. 4 (Rar) Organism inferior microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la cele mai simple animale.

MONADĂ, monade, s. f. 1. Termen (folosit în filozofia lui Leibniz) pentru a desemna cea mai simplă unitate indivizibilă din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.

MONADĂ, monade, s. f. 1. (Fil.) Termen folosit în filozofia premarxistă pentru desemnarea celei mai simple unități indivizibile. Leibniz... găsea că absolut certă e existența substanței active, a monadelor adică, un fel de mici suflete din care ar fi făcută lumea. CAMIL PETRESCU, U. N. 86. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple; protozoar, infuzor.

MONADĂ s.f. 1. Termen folosit de diverși filozofi pentru desemnarea celei mai simple unități indivizibile materiale sau spirituale din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. [Cf. fr. monade, germ. Monade < gr. monas – unitate].

MONADĂ s. f. 1. (la unii filozofi) unitate indivizibilă materială sau spirituală din care ar fi alcătuită lumea; (la Leibniz) substanță spirituală independentă, care posedă automișcare și care oglindește tot ceea ce există în univers. 2. organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. (< fr. monade, germ. Monade)

MONADĂ ~e f. (în concepția diverșilor filozofi) Unitate indivizibilă, materială sau spirituală, din care este alcătuită lumea. /<fr. monade, germ. Monade

monadă f. 1. Filoz. unitate perfectă, substanță simplă care e elementul a tot ce există; 2. Zool. specie de infuzoriu.

*monádă f., pl. e (vgr. monas, -ádos, d. mónos, singur. Cp. cu unitate, birlic). Fil. În sistema luĭ Leibniz, substanță simplă, activă și indivizibilă din care-s compuse toate ființele. Zool. Animalcul microscopic, cea maĭ simplă ființă animală.

monadă s. f., g.-d. art. monadei; pl. monade

monadă s. f., g.-d. art. monadei; pl. monade

monadă s. f., g.-d. art. monadei; pl. monade

MONADĂ s. f. 1. (La unii filozofi) Unitate simplă, materială sau spirituală, din care ar fi alcătuită lumea; (în filozofia lui Leibniz) substanță spirituală independentă care posedă automișcare și care oglindește tot ceea ce există în univers. Cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Mi-ai spus că totuși nu ai înțeles bine ce este o monadă. Acel punct care reflectă în el toată existența universului. CAMIL PETRESCU, T. II, 220, cf. 191. [Leibniz] găsea că absolut certă e existența substanței active, a monadelor, adică un fel de mici suflete din care ar fi făcută lumea. id. U. N. 86. Ca și odinioară, monada, eul sau voința, sub eticheta devenită prea largă a inconștientului, se introduc cu sila aproape toate fenomenele sufletești. RALEA, S. T. II, 11. [În filozofia lui Leibniz] monadele sînt substanțe spirituale individuale . . . independente unele de altele. DER. ♦ (Prin lărgirea sensului) Opera de artă trebuie să constituie o unitate, o monadă. CONTEMP. 1966, nr. 1033, 1/5. 2. (Rar) Animal inferior, microscopic, unicelular. Cf. COSTINESCU, CADE, DL, DM. – Pl.: monade. – Din fr. monade, germ. Monade.