20 de definiții pentru modern

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MODERN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

modern, ~ă [At: CR (1829), 219/21 / Pl: ~i, ~e / E: fr moderne, cf lat modernus] 1 a (Îoc vechi, antic) Care aparține epocii actuale, ținând de prezent sau de trecutul apropiat. 2-3 av, a (Îoc învechit, depășit, perimat) (Într-un mod) care corespunde stadiului actual al progresului. 4 a (Înv; îs) Istoria (sau epoca) ~ă Parte a istoriei care cuprindea epoca de la sfârșitul evului mediu, fixată prin tradiție la 1453, data căderii Constantinopolului, și Revoluția franceză din 1789. 5 a (Îas) Parte a istoriei care cuprinde epoca de la Revoluția franceză din 1789 până la Revoluția rusă din octombrie 1917. 6 a (Îs) Limbă ~ă Limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată de noi. 7 sm (Mpl) Oamenii care trăiesc în zilele noastre. 8 a (D. Învățământ, clase, licee etc.; îoc real) Care pune accentul pe studiul limbilor și al disciplinelor umanistice Si: umanist, umanistic. 9 s (Tip) Caractere de literă. 10-11 smf, a (Persoană) la modă1 (5). 12 sn Ceea ce este sau trece drept nou, actual. 13 sn Caracter al lucrului nou Si: (rar) modernitate.

MODERN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este în pas cu progresul actual; care aparține unei epoci posterioare antichității. ◊ Istoria modernă = a) (în trecut) epoca de la sfârșitul evului mediu, cuprinsă între 1453 (căderea Constantinopolului) și Revoluția Franceză din 1789; b) (curent) epocă cuprinsă între Revoluția Franceză din 1789 și Unirea din 1918. Limbă modernă = limbă vie, vorbită efectiv de o populație actuală. ♦ (Despre învățământ) Care acordă importanță, preferință disciplinelor umaniste. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

MODERN, -Ă, moderni, -e, adj. (În opoziție cu vechi) Care aparține timpurilor prezente, din vremea noastră, actual, nou; în pas cu progresul actual. V. contemporan. Drumurile moderne se ivesc, străbătînd țara. BOGZA, C. O 176. În adevăr, e-atîta larmă în capitalele moderne, Că omul n-are chip să doarmă, Oricît de bine și-ar așterne. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 52. Este oare vreo introducere mai minunată în literatura modernă, un tablou mai omeric decît această strofă care începe cu un vechi cîntic haiducesc? RUSSO, S. 190. Istoria modernă = parte a istoriei care cuprinde epoca de la mijlocul veacului al XVII-lea (cînd a avut loc revoluția burgheză din Anglia) pînă la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie 1917. Limbă modernă = (în opoziție cu limbă veche sau moartă) limbă, vie, vorbită de o populație actuală. Pintre mulțimea calendarelor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit. Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene. NEGRUZZI, S. I 10. Aceste dialecte duse de soldații romani răsplătiți cu pămînturi în țările biruite s-au întrulocat cu limbile acelor țări biruite și au produs modernele limbi, zise neolatine. RUSSO, S.70. ♦ Făcut, confecționat, construit, aranjat după moda zilei. Rochie modernă.

MODERN, -Ă adj. 1. Nou sau relativ recent, din timpurile prezente; actual. ◊ Limbă modernă = limbă vie, care se vorbește în prezent. ♦ (Despre forme de învățămînt) În care disciplinele umaniste au un rol preponderent, preferențial. 2. La modă, potrivit ultimei mode. [< fr. moderne, cf. lat. t. modernus].

MODERN, -Ă adj. 1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului. ♦ limbă ~ă = limbă vie, care se vorbește în prezent. ◊ (despre învățământ, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii și al disciplinelor umanistice. 2. în concordanță cu moda, la modă. (< fr. moderne, it. moderne, lat. modernus)

MODERN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de timpul prezent; propriu timpului prezent; actual; contemporan. 2) Care beneficiază de progresul recent al științei și tehnicii; bazat pe rezultatele recente ale științei și tehnicii. 3) Care este la modă. /<fr. moderne, it. moderno

modern a. care e din timpul din urmă: sculptură modernă; istoria modernă, epoca dela 1453 până la 1815. ║ m. se zice de scriitorii, erudiții și artiștii cari au apărut dela Renaștere: anticii și modernii. ║ n. ceeace e modern: a prefera modernului anticul.

*modérn, -ă adj. (lat. modernus, modern, d. adv. modo, odinioară, de curînd). Recent, noŭ, din timpu actual, neînvechit, în curent cu timpu, la modă: armată modernă, haĭnă modernă. Istoria modernă saŭ noŭă, de la 1453 (luarea Constantinopoluluĭ) pînă la 1789 (marea revoluțiune franceză). Învățămîntu modern, învățămîntu secundar în care se învață limbile moderne. S. m. pl. Oameniĭ de azĭ, actualiĭ, ceĭ noĭ: anticiĭ și moderniĭ. S. n. fără pl. Lucru noŭ, caracteru lucruluĭ noŭ, modernitate: tot-de-a-una modernu e frumos. Adv. În mod modern: a te îmbrăca modern.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

modern adj. m., pl. moderni; f. modernă, pl. moderne

modern adj. m., pl. moderni; f. modernă, pl. moderne

modern adj. m., pl. moderni; f. sg. modernă, pl. moderne

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MODERN adj. 1. actual, contemporan, nou, recent. (Preocupări ~ în tehnica de calcul.) 2. v. umanistic.

MODERN adj. 1. actual, contemporan, nou, recent. (Preocupări ~ în tehnica de calcul.) 2. umanistic. (Secție ~ la un liceu.)

Modern ≠ demodat, învechit, vechi, vetust, perimat

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MODERN, -Ă adj. (< fr. moderne, cf. lat. modernus): în sintagma lingvistică modernă (v.).

modern jazz, jazzul* epocilor bop* (be-bop, 1944) și al celor ulterioare, spre deosebire de jazzul New Orleans*, Dixieland*, „mainstream” (epoca swing (2) și „rhythm and blues”, „rock and roll” și „gospel”). M. utilizează o armonie (III) evoluată, linii melodice de un tip nou, ritmică* și metrică (1) mai variată ca în trecut.

modernă, muzică ~. Opoziția între modern (cu conotația sa de „nou”) și tradiție apare cu regularitate, în ipostaze diferite, în istoria muzicii: Ars nova versus Ars antiqua, stile moderno sau nuovo versus stile antico (Caccini, Le nuove musiche, 1601, de asemenea în alte scrieri din sec. 17), Seconda prattica versus Prima prattica (Monteverdi) etc. În măsura în care, în anumite perioade, termenului de clasic i se atribuie sensul vechi sau academic în arte sau literatură, lui i se va opune altul, semnificând noutatea, modernul. Astfel vor apare mișcări precum „Querelle des anciens et des modernes” (Franța, sfârșitul sec. 17) sau romantismul german (sfârșitul sec. 18) ca opoziție tipologică la clasicism*. Termenul de modern apare în teoretizările muzicale de la începutul sec. 19, în replică la noțiuni precum clasic, antic, medieval, fără să desemneze un stil anume, ci doar folosit în sens cronologic (v. E. Hanslick, 1848; criticul vienez va scrie mai târziu despre „opera modernă” referindu-se la perioada de la Gluck până în contemporaneitatea sa). Astfel se configurează un concept ce semnifică noutatea valorizată pozitiv: noul este echivalent cu progresul artistic. R. Schumann, J. Brahms sau R. Strauss sunt salutați de diverși critici ai sec. 19 drept compozitori moderni. P. Hindemith devine – în opinia lui H. Mersmann – exponent al m.m. în jur de 1930. Doar odată cu răspândirea conceptului de „muzică nouă”, după 1950, precum și a celui de muzică postmodernă* (la sfârșitul anilor ’60), asocierea între modern și nou (= contemporan) în critica și estetica muzicală* își pierde din semnificații. S-a formulat și perspectiva potrivit căreia, ca epocă delimitată istoric, modernul marchează muzica între sfârșitul romantismului* și afirmarea „muzicii noi”, așadar între 1890 și primul război mondial, cu prelungiri în anii ’20 (v. C. Dahlhaus). S-ar încadra aici nu numai curentele verismului*, impresionismului*, neoclasicismului*, dar și expresionismul* sau futurismul (ultimele două fiind revendicate de alții drept „muzică nouă”). La nivelul limbajului muzical, m.m. s-ar putea defini, ca trăsătură generală, prin depărtarea de tonalitatea* tradițională. Extrem de diverse soluții modale (folclorice, impresioniste, neoclasice, neomodale) sau atonale (dodecafonice*, seriale*) sunt propuse de compozitorii moderni. Trebuie menționate, de asemenea, câteva aspecte ale sfârșitului de sec. 19 – începutului de sec. 20 ce au influențat gândirea muzicală modernă: schimbările din perimetrul științific (bunăoară apariția fonografului și impulsionării culegerii folclorice); noile perspective ce au apropiat compozitorul european de arta extraeuropeană (contactul lui Debussy cu perimetrul asiatic la Expoziția mondială de la Paris, 1889); instituționalizarea cercetării muzicologice care devine, la sfârșitul sec. 19, disciplină universală autonomă (v. muzicologie), inclusiv în reviste de specialitate, societăți muzicale, congrese internaționale etc.; modernizarea comercializării și difuzării muzicii prin legalizarea dreptului de autor – bază a industriei muzicale moderne. Pentru a observa nuanțele conceptului de m.m. și modalitățile în care a fost folosit în literatura muzicologică a sec. 20, se impune clarificarea noțiunilor de muzică nouă și de avangardă. Conceptul de muzică nouă (germ.: neue Musik, echivalent cu engl. contemporary music și fr. musique contemporaine) provine din spațiul muzicologic de lb. germ. Apare pentru prima oară la Paul Bekker (1919), pentru a desemna muzica opusă romantismului și afirmând diverse opțiuni stilistice în contemporaneitate (vizibile în manifestările artistice ale Societății Internaționale de Muzică Contemporană din epoca interbelică). Astfel, în categoria muzicii noi din prima jumătate a sec. 20 sunt menționate în principal unele creații ale lui Hindemith, dar și orientările: expresionistă (școala a doua vieneză), folcloristă (Stravinski, Bartók), transcendentalismul lui Ives, precum și emanciparea timbrală la Varèse. Ulterior, sub influența teoretizărilor lui Th. W. Adorno (pe la mijlocul sec. 20), muzica nouă se va referi, cu mai multă precizie, la creațiile atonale*, dodecafonice (v. dodecafonie) ale școlii a doua vieneze, iar după 1950 serial-integrale (v. serialism) ale unor Boulez, Stockhausen ș.a.; conceptul va fi folosit după 1950 pentru a distinge creațiile de avangardă de acelea moderne. Adică, într-un sens larg, avangarda și muzica nouă devin sinonime. Avangarda muzicală, asemănător mișcărilor similare din artele plastice și literatură, se bazează pe protestul împotriva tradițiilor, pe experimentalismul uneori dus la extrem. Se poate distinge între mișcările de avangardă „istorice” din prima jumătate a sec. 20 (dadaism, futurism, suprarealism, bruitism) și o „neoavangardă” plasată după 1950, cu accent pus pe negarea tradiției și a istoricității (manifestată de ex. prin serialismul integral, aleatorismul radical – v. aleatorică, muzică, muzica concretă și electronică). În muzica sec. 20, delimitările terminologice între modern – muzică nouă – avangardă – postmodern conțin o mare doză de echivoc, putând fi aplicate pe teritorii restrânse, precum perioadele de creație ale unui compozitor sau chiar lucrări izolate.

POETICĂ MODERNĂ (< fr. poétique moderne < lat. poetica < gr. poiitiki) Știință interdisciplinară care s-a constituit din interferența lingvisticii și criticii literare, ambele aplicate la textul literar, considerat limbaj; știință al cărei obiect este limbajul literar. Poetica modernă nu se poate confunda cu stilistica – disciplină a expresivității stilului – deoarece ea se constituie ca o descriere de structuri verbale, de contexte de opere literare întregi, pe cînd stilistica studiază opera doar ca unități verbale ale operei (cuvînt, frază). S-a dezvoltat în perioada de după primul război mondial, dar s-a făcut cunoscută și s-a impus după cel de al doilea război mondial, datorită progresului înregistrat de structuralism (v.) în lingvistică și științele umane, de aceea mai este numita și poetica modernă, considerată drept cadru general al cercetării literare, o fază modernă a criticii de limbaj. Poetica modernă și-a constituit o serie de procedee și metode care-i permit să descrie legăturile dintre semnificant și semnificat (v.), dar și corelațiile specifice stabilite între ele de opera poetică.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MODÉRN, -Ă adj., s. n. I. Adj. 1. (În opoziție cu vechi, antic) Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; care este (relativ) nou, recent; (în opoziție cu învechit, depășit, perimat) care corespunde stadiului actual al progresului. Maurii în Spania aduseră făclia civilizațiii vechimii în vremile cele moderne (după urmă sau noi). CR (1829), 2191/21, cf. AR (1829), 227x/31. Versurile moderne se măsoară prin silabe. HELIADE, O. II, 144. Amîndoi acești oameni. . . se deosibesc într-un fel foarte fioros în obiceiurile cele moderne (din ziua de astăzi). CR (1832), 3502/8. Neamurile vechi și moderne. DESEN ARH. 5, cf. VALIAN, V., NEGULICI, STAMATI, D. Este oare vreo întroducere mai minunată în literatura modernă, un tablou mai omeric decît această strofă care începe un vechi cîntic haiducesc ? RUSSO, S. 190. Turnul clopotniței. . . de un stil modern e cel mai nalt a capitalei. NEGRUZZI, S. I, 284. Mă gîndeam. . . La Grecia modernă ce ei au sprijinit. ALEXANDRU, M. 26, cf. PONTBRIANT, D. Ion Vodă, ca un general adevărat modern, își asicurase un mare avantagiu prin infanterie și artilerie. HASDEU, I. V. 139, cf. COSTINESCU. Timpurile antice și moderne. LM. Dar, cum am zis, metafizicul modern nu poate fi consecvent. GHEREA, ST. CR. II, 21. Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari. COȘBUC, B. 240, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. În adevăr, e-atîta larmă In capitalele moderne, Că omul n-are chip să doarmă, Oricît de bine și-ar așterne. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 52, cf. ȘĂINEANU, D. U. O priveliște de-un pitoresc atît de modern și prosper. C. PETRESCU, R. DB. 300. Și astfel, drumurile moderne se ivesc, străbătînd țara. BOGZA, C. O. 176. Tradiția nu stînjenește introducerea tehnicii moderne. CĂLINESCU, S. 348, cf. 594. În anii puterii populare, industria noastră constructoare de mașini a creat și a pus la dispoziția industriei ușoare numeroase mașini moderne. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 723. De la primul ei număr, „Viața românească” a apărut ca prima publicație de aspect și structură modernă. V. ROM. martie 1956, 20. Să fie înălțată o modernă hală de prelucrări mecanice. SCÎNTEIA, 1966, nr. 7153. ◊ Istoria (sau epoca) modernă = a) (în trecut) partea istoriei care cuprindea epoca de la sfîrșitul evului mediu, fixată prin tradiție între 1453, data căderii Constantinopolului, și Revoluția franceză din 1789; b) (sens curent) partea istoriei care cuprinde epoca de la Revoluția franceză din 1789 pînă la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie 1917. Toți acești tineri, ca să fie priimiți aci, trebuie să aibă cunoștiințile următoare: matematice . . . istoria generală a națiilor celor vechi, istoria veacurilor de mijloc, istoria modernă (nouă). CR (1830), 2011/30, cf. LM, ȘĂINEANU, U. Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată de noi. Aceste dialecte duse de soldații romani. . . s-au întrulocat cu limbele acelor țări biruite și au produs modernele limbe zise neolatine. RUSSO, S. 70. Printre mulțimea calendarelor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit. NEGRUZZI, S. I, 10, cf. POLIZU, DDRF. ◊ (Adverbial) Rafinarea. . . [cuprului] se face prin topire sau, mai modern, prin electroliză. ORBONAȘ, MEC. 41. ◊ (Substantivat) Legislațiunea devine dar personală și astfel forma guvernului este, ceea ce numim noi modernii, absolutism. MAIORESCU, CR. III, 121. Cît sîntem noi modernii de metodici pe lîngă antici ! CARAGIALE, O. III, 28, cf. ȘĂINEANU, D. U. ♦ (Despre învățămînt, clase, licee etc.; în opoziție cu real) Care pune accentul pe studiul limbilor și al disciplinelor umanistice; umanistic. Cf. CADE. Zeflemelele și poreclele colegilor dintr-a șaptea modernă . . . nu-l atingeau. TEODOREANU, M. II, 24, cf. SCRIBAN, D. ♦ (Tipogr.; substantivat, urmat de determinări) Nume dat mai multor caractere de literă. Denumirea caracterului [literelor] . . . moderne drepte, moderne cursive,] moderne aldine. ROMANESCU, ZEȚ. 42. 2. Care este în concordanță cu moda1 zilei; la modă1 (1). Croială modernă. ◊ (Adverbial) Pe cît erau de modern mobilate [odăile]. . . din Pitar-Moșu, pe-atît erau de patriarhal mobilate cele de la Medeleni. TEODOREANU, M. II, 276. A te îmbrăca modern. SCRIBAN, D., cf. DL, DM, DN. II. S. n. sg. Ceea ce este sau trece drept nou, actual; caracterul lucrului nou, (rar) modernitate. A prefera modernului, anticul. ȘĂINEANU, D. U., cf. CADE, SCRIBAN. D. – Pl.: moderni, -e. – Din fr. moderne. Cf. lat. m o d e r n u s.

Intrare: modern
modern adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • modern
  • modernul
  • modernu‑
  • modernă
  • moderna
plural
  • moderni
  • modernii
  • moderne
  • modernele
genitiv-dativ singular
  • modern
  • modernului
  • moderne
  • modernei
plural
  • moderni
  • modernilor
  • moderne
  • modernelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

modern, modernăadjectiv

  • 1. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Drumurile moderne se ivesc, străbătînd țara. BOGZA, C. O 176. DLRLC
    • format_quote În adevăr, e-atîta larmă în capitalele moderne, Că omul n-are chip să doarmă, Oricît de bine și-ar așterne. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 52. DLRLC
    • format_quote Este oare vreo introducere mai minunată în literatura modernă, un tablou mai omeric decît această strofă care începe cu un vechi cîntic haiducesc? RUSSO, S. 190. DLRLC
    • 1.1. Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Pintre mulțimea calendarelor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit... Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene. NEGRUZZI, S. I 10. DLRLC
      • format_quote Aceste dialecte duse de soldații romani răsplătiți cu pămînturi în țările biruite s-au întrulocat cu limbile acelor țări biruite și au produs modernele limbi, zise neolatine. RUSSO, S.70. DLRLC
    • 1.2. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde secolele XVI-XVIII, numite clasice. DEX '09
      • diferențiere Epocă cuprinsă între Revoluția Franceză din 1789 și Unirea din 1918. DEX '98
    • 1.3. în trecut Istoria modernă = epoca de la sfârșitul Evului Mediu, cuprinsă între 1453 (căderea Constantinopolului) și Revoluția Franceză din 1789. DEX '98
      • diferențiere Parte a istoriei care cuprinde epoca de la mijlocul veacului al XVII-lea (când a avut loc revoluția burgheză din Anglia) până la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie 1917. DLRLC
    • 1.4. (Despre învățământ) Care acordă importanță, preferință disciplinelor umaniste. DEX '98 DN
      sinonime: umanistic
    • 1.5. Conform cu moda zilei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Rochie modernă. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.