MÍZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc și care intră în posesia câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.

miză¹ sf [At: POLIZU / Pl: ~e / E: fr mise] 1 (Șîe a pune ~) Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc. 2 (Fig) Ceea ce constituie obiectul unei dispute.

MÍZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la un joc de noroc și care intră în posesiunea câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.^[1] modificată

MÍZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la un joc de noroc (în special la cărți) și care trece în posesiunea cîștigătorului. Luă miza de pe masă. DUMITRIU, B. F. 128. Se pregătea să puie pe masă miza ei obicinuită, care era acum de zece napoleoni de aur. CAMIL PETRESCU, O. I 583. Fii ce-i fi, numai pune miza, zise căpitanul de intendență. D. ZAMFIRESCU, R. 20.

MÍZĂ s.f. Sumă de bani pe care o pune fiecare participant la un joc de noroc și care revine câștigătorului. ♦ (Fig.) Fapt scontat. [< fr. mise < mettre – a pune].

MÍZĂ s. f. 1. sumă de bani pe care o pune fiecare participant la un joc de noroc și care revine câștigătorului. 2. obiectul unei dispute, al unui litigiu; (fig.) fapt scontat. (< fr. mise)

MÍZĂ ~e f. 1) Sumă de bani pe care o depune fiecare participant la un joc de noroc și care revine câștigătorului. 2) Obiectiv al unei dispute. /<fr. mise

miză f. ceeace se pune la joc (= fr. mise).

*míză f., pl. e (fr. mise, care e f. d. mis, pus, d. mettre, a pune. V. re-miză, tri-met). Suma de banĭ (orĭ alt-ceva) pusă într’o societate comercială saŭ la un joc de noroc (V. maz). Miza în scenă, punerea (reprezentarea) pe scenă a uneĭ pĭese (decorurĭ, costume ș. a.).

miză s. f., g.-d. art. mizei; pl. mize

miză s. f., g.-d. art. mizei; pl. mize

míză s. f., g.-d. art. mízei, pl. míze

miză, -ze.

míză (míze), s. f. – Suma depusă de jucător. Fr. mise, cf. ngr. μίζα. – Der. miza, vb. (a ponta), din fr. miser.

MIZĂ¹ s. f. (Adesea în legătură cu verbul „a pune”) Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Își făcea mîna greblă și aduna mizele.VLAHUȚĂ, D. 284. Pune miza, zise căpitanul de intendență. ZAMFIRESCU, R. 203. Apucă moneda pe care o ascunse în buzunar, nevrînd s-o pună măcar ca miză. CĂLINESCU, E. O. II, 260. Se pregătea să puie pe masă miza ei obișnuită care era acum de zece napoleoni de aur. CAMIL PETRESCU, O. I, 583. Bărbații jucau cărți la cincizeci de bani miză. T. POPOVICI, S. 140. ◊ F i g. Miza acestei bătălii este foarte importantă: este vorba de aprovizionarea maselor muncitoare. CONTEMP. 1 948, nr. 109, 3/4. – Pl.: mize. Din fr. mise.

MIZĂ² s. f. v. mijă.