mirmidon, ~ă sm [At: ASACHI, S. L. II, 117 / Pl: ~ni / E: fr myrmidon] 1 Om de statură mică, pipernicit. 2 Om lipsit de valoare și care se face ridicol prin pretențiile lui.

MIRMIDON s.m. (Mit.) Pitic. ♦ (Fig.) Om fără importanță, fără valoare. [< fr. myrmidon, cf. gr. myrmidones – numele unei populații din Tracia].

MIRMIDON s. m. 1. (mit.) pitic. 2. (fig.) om fără importanță, fără valoare. (< fr. myrmidon, lat. myrmidones)

mirmidon (livr.) s. m., pl. mirmidoni

mirmidon (livr.) s. m., pl. mirmidoni

mirmidon s. m., pl. mirmidoni

MIRMIDON (< fr.) s. m. 1. (La pl.) Populație antică care ar fi trăit în Tesalia și al cărei rege ar fi fost Achile. 2. P. ext. Persoană de mică înălțime. pitic. ♦ Fig. Om fără importanță, fără valoare.

MIRMIDON s. m. Om de statură mică, pipernicit; om lipsit de valoare (și care se face ridicol prin pretențiile lui). Mai în urmă ceata acestor mirmidoni au cutezat a se măsura și cîte cu vreun tatar. ASACHI, S. L. II, 117, cf. COSTINESCU. Ne privea de sus ca pe niște pitici trupești și sufletești. Și într-adevăr că eram niște mirmidoni, în comparație cu statura lui herculeană. CIAUȘANU, R. SCUT. 20. - Pl.: mirmidoni. – Din fr. myrmidon.