10 definiții pentru minunăție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.

MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.

minunăție sf [At: NEGRUZZI, S. I, 240 / Pl: ~ii / E: minunat + -ie] 1 Lucru ieșit din comun, inexplicabil Si: minune (2). 2 Lucru, fapt, fenomen etc. extraordinar, care trezește admirație Si: minune (5). 3 (Trs) Admirație.

MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Faptă, vorbă sau lucru uimitor, neobișnuit, extraordinar, care umple de uimire; minune (2). Ei auziseră însă de la alții despre minunățiile scamatorului și s-au strîns să-l vadă. SAHIA, N. 67. Se vorbeau multe minunății despre palatul zmeului și despre avutul lui. POPESCU, B. II 65. Harap-Alb vede altă minunăție și mai mare: o arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă. CREANGĂ, P. 241. 2. Minune (3). Camera lor de jucării este o minunăție. SAHIA, U.R.S.S. 135. ♦ Admirație. Hei, leliță de la Blaj, Ce ți-i trupu-așa cinaș?Las’ să fie C-așa-i din copilărie, Făcut spre minunăție! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402.

MINUNĂȚÍE ~i f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minune; miracol. 2) Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile care provoacă admirație; minune; miracol. /minunat + suf. ~ie

minunățíe f. (d. minunat). Fam. Lucru minunat: poporu vede pin bîlcĭurĭ fel de fel de minunățiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

minunățíe s. f., art. minunățía, g.-d. art. minunățíei; pl. minunățíi, art. minunățíile

minunățíe s. f., art. minunățía, g.-d. art. minunățíei; pl. minunățíi, art. minunățíile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MINUNĂȚÍE s. 1. v. ciudățenie. 2. v. frumusețe.

MINUNĂȚIE s. 1. bazaconie, bizarerie, bîzdîganie, ciudățenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, șozenie, (Ban. și Olt.) miraz, (Transilv. și Ban.) mirăzenie, (Mold.) șanț. (Multe ~ a mai văzut în viața lui.) 2. frumusețe, minune, splendoare, (pop. și fam.) mîndrețe. (Transilv.) mîndrenie, (prin Ban.) mîndrulenie. (O ~ de fată.)

Intrare: minunăție
minunăție substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minunăție
  • minunăția
plural
  • minunății
  • minunățiile
genitiv-dativ singular
  • minunății
  • minunăției
plural
  • minunății
  • minunățiilor
vocativ singular
plural

minunăție

  • 1. Minune.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: minune 3 exemple
    exemple
    • Ei auziseră însă de la alții despre minunățiile scamatorului și s-au strîns să-l vadă. SAHIA, N. 67.
      surse: DLRLC
    • Se vorbeau multe minunății despre palatul zmeului și despre avutul lui. POPESCU, B. II 65.
      surse: DLRLC
    • Harap-Alb vede altă minunăție și mai mare: o arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă. CREANGĂ, P. 241.
      surse: DLRLC
  • 2. Minune.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: minune un exemplu
    exemple
    • Camera lor de jucării este o minunăție. SAHIA, U.R.S.S. 135.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Hei, leliță de la Blaj, Ce ți-i trupu-așa cinaș? – Las’ să fie... C-așa-i din copilărie, Făcut spre minunăție! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Minunat + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09