miarță sf [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~țe, mierțe / E: nct] 1 (Îdt) Ființă sau lucru mic și gros. 2 (Reg; ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin pp „de”) Ființă pipernicită Si: stârpitură. 3 (Fig; rar) Lucru fără importanță Si: bagatelă, fleac.

MIARȚĂ, miarțe, s. f. (Regional, numai în expr.) miarță de copil = copil pipernicit, nedezvoltat. Făcu o miarță de copil pînă nu era încă de șapte luni. ISPIRESCU, U. 18. – Pronunțat: miar-.

miarță f. ceva mare cât o merță: o miarță de copil ISP.

mĭárță, smĭárță și zmĭárță f., pl. ĭerțe. Munt. Fam. Copil mic: el nu era atuncĭ de cît o mĭarță de copil.

zmĭárță, V. mĭarță.

!miarță (stârpitură) (înv., pop.) (desp. miar-) s. f., g.-d. art. miarței; pl. miarțe

miarță (stârpitură) (pop.) (miar-) s. f., g.-d. art. miarței/mierței; pl. miarțe/mierțe

miarță s.f. (sil. miar-), g.-d. art. miarței / mierței; pl. miarțe / mierțe

miarță s.f. (reg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Pocitanie. Pocitură. Stârpitură.

MIÁRȚĂ s. f. 1. (În dicționarele din trecut) Ființă sau lucru mic și gros. Cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (Regional; ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prepoziția „de”. Ființă pipernicită. stîrpitură. îi făcu o miarță de copil pînă nu era încă de șepte luni. ISPIRESCU, U. 18. Să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cît. id. L. 95. O miarță de om. PAMFILE, J. III, 91. 2. Fig. (Rar) Lucru fără importanță; bagatelă, fleac. Cf. DDRF. - Pl.: miarțe (DL, DM) și mierțe (CADE). – Etimologia necunoscută.