MIÁRȚĂ s. f. 1. (În dicționarele din trecut) Ființă sau lucru mic și gros. Cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (Regional; ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prepoziția „de”. Ființă pipernicită. stîrpitură. îi făcu o miarță de copil pînă nu era încă de șepte luni. ISPIRESCU, U. 18. Să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cît. id. L. 95. O miarță de om. PAMFILE, J. III, 91. 2. Fig. (Rar) Lucru fără importanță; bagatelă, fleac. Cf. DDRF. - Pl.: miarțe (DL, DM) și mierțe (CADE). – Etimologia necunoscută.