12 definiții pentru mișto (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.

mișto [At: BUL. FIL. II, 277 / V: ~oc a / E: rrm mișto] (Arg) 1-2 ain (Cu valoare de superlativ) (Foarte bun sau) foarte frumos. 3 s (Îe) A lua (sau, rar, a umfla pe cineva) Ia ~ sau a lua peste ~ A(-și) bate joc de cineva. 4 s (Rar; îae) A lua la rost.

MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a-l ironiza. – Din țig. mišto.

miștoc2 sn, a vz mișto


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

miștó2 (arg.) s. n., art. miștóul; pl. miștóuri


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a face mișto expr. a ironiza, a batjocori.

a lua la mișto (pe cineva) v. a lua împrejur.

a vorbi la asuceală / la caterincă / la ciorănie / la derută / la mișto / la șme / la șmecherie / la ușcheală expr. (intl.) a lua peste picior; a vorbi argotic.

fără mișto expr. (vulg.) de-adevăratelea; serios; sincer.

la mișto expr. (deț.) izolator; (în) secția restrictivă.

mișto I s. n. pl. miștouri ironie, batjocură. II. adj. invar. bun; frumos. III. adv. frumos.

Intrare: mișto (s.n.)
mișto1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mișto
  • miștoul
  • miștou‑
plural
  • miștouri
  • miștourile
genitiv-dativ singular
  • mișto
  • miștoului
plural
  • miștouri
  • miștourilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mișto (s.n.)

etimologie: