18 definiții pentru menzil (poștă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

menzil [At: NECULCE, L. 67 / V: ~zăl, mezel, mezil, min~, mizil / Pl: ~uri / E: tc menzil] (Înv) 1 sn Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență în țările române, înainte de introducerea căilor ferate Si: oleic, poștă. 2 sn (Înv) Mezilhanea. 3 sn (Îc) ~-căpitan Căpitan de poștă. 4 sn Diligență. 5 (Îlav) Cu mare ~ în mare grabă. 6 sm Curier special călare Si: olăcar. 7 sn Act oficial sau înștiințare scrisă.

MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în țările românești, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

MENZÍL, menziluri, s. n. (Învechit) 1. Poștă cu diligențe și cai, cu care se făcea, pînă în secolul trecut, transportul călătorilor și al corespondenței. Cu cai de menzil... avea să-l ducă... la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 175. Era un han cuprinzător cu căruțe de poștă și potcovăria nelipsită de orice conac al menzilului. CAMIL PETRESCU, O. II 139. 2. Curier, ștafetă. Nu mai zăbovi, ci trimete acum numaidecît menzil cu vestirea. GORJAN, H. II 154. – Variantă: mezíl (GORJAN, B. IV 35) s. n.[1]

  1. Pentru sensul 2 este plauzibilă și încadrarea ca s. m. De altfel, varianta mezil este menționată ca masculin la intrarea respectivă. — gall

MENZÍL ~uri n. înv. 1) Serviciu pentru corespondență și pentru călători. 2) Căruță de poștă. /<turc. menzil

MENZIL s. m. și n. (Mold.) 1. S. n. Serviciu de poștă, olac. Antonie-Vodă ține menzilul di Ștefănești pîn-în Cameniță. NECULCE. ♦ Stație de poștă (unde se schimbau caii). Cu călărașii carii să întîmplă acolo, în menzil, vin la Moldova. GHEORGACHI. Atunce era greu țării la zahareli și menziluri la drumul Caminiții. CRB, 170r. 2. S. n. Căruță de poștă, diligentă. L-au și pornit de-au venit în menzil la Ieși. NECULCE. Domnii veniia călări pînă la Dunăre, încă unii din domni au venit și în menzil. GHEORGACHI. ◊ Expr. Cu mare menzil = în mare grabă. Au plecat cu mare menzil la Țarigrad, crăpînd doua perechi de telegari pănă la Galați. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 3. S. m. Curier, ștafetă, olăcar. Să se scrie împăratului cu menzil la craiul de la Basra ca să-i dea știre cum că l-au mazilit. H 1771, 93r. 4. S.n.- Act oficial sau înștiințare scrisă. Au dat știre . . . cum că au murit, iar peste trei ceasuri au scos alt mezil, cum că s-au trezit. PSEUDO- E. KOGĂLNICEANU. Variante: mezil (CRB, 170r; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc. menzil. Cf. o l ă c ă r ie ; o l a c (1), o l ă c a r, v e a s t n i c.

menzíl n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] menzil). Vechĭ. Poștă (casa, oficiu, căruța, caiĭ). – Și mezil, minzil și mizil (de unde și numele orașuluĭ Mizil). – Ca adj. menzilesc, poștal.

cetal-menzil sn vz cetal-mezil


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

menzíl (înv.) s. n., pl. menzíluri

menzíl (poștă, diligență, act) s. n., pl. menzíluri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MENZÍL s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

menzil s. v. CURIER. DILIGENȚĂ. MESAGER. POȘTALION. POȘTĂ. ȘTAFETĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

menzíl (menzíluri), s. n. – Poștă (organizație, local și distanță). – Var. mezil, mizil. Tc. menzil, din arab. manzil (Miklosich, Etym. Wb., 94; Șeineanu, III, 79; Loebel 64; Lokotsch 1401; Berneker, II, 37), cf. ngr. μεντζίλι, bg., sb. menzil.Der. menzilesc, adj. (de poște); menzilgiu, s. m. (poștaș), din tc. menzilci; menzilhanea, s. f. (localul poștelor), din tc. menzilhane, toate înv. (sec. XVII).

Intrare: menzil (poștă)
menzil2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • menzil
  • menzilul
  • menzilu‑
plural
  • menziluri
  • menzilurile
genitiv-dativ singular
  • menzil
  • menzilului
plural
  • menziluri
  • menzilurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

menzil (poștă)

  • 1. învechit Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență).
    exemple
    • Cu cai de menzil... avea să-l ducă... la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 175.
      surse: DLRLC
    • Era un han cuprinzător cu căruțe de poștă și potcovăria nelipsită de orice conac al menzilului. CAMIL PETRESCU, O. II 139.
      surse: DLRLC

etimologie: