Definiția cu ID-ul 1248461:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MENZIL s. m. și n. (Mold.) 1. S. n. Serviciu de poștă, olac. Antonie-Vodă ține menzilul di Ștefănești pîn-în Cameniță. NECULCE. ♦ Stație de poștă (unde se schimbau caii). Cu călărașii carii să întîmplă acolo, în menzil, vin la Moldova. GHEORGACHI. Atunce era greu țării la zahareli și menziluri la drumul Caminiții. CRB, 170r. 2. S. n. Căruță de poștă, diligentă. L-au și pornit de-au venit în menzil la Ieși. NECULCE. Domnii veniia călări pînă la Dunăre, încă unii din domni au venit și în menzil. GHEORGACHI. ◊ Expr. Cu mare menzil = în mare grabă. Au plecat cu mare menzil la Țarigrad, crăpînd doua perechi de telegari pănă la Galați. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 3. S. m. Curier, ștafetă, olăcar. Să se scrie împăratului cu menzil la craiul de la Basra ca să-i dea știre cum că l-au mazilit. H 1771, 93r. 4. S.n.- Act oficial sau înștiințare scrisă. Au dat știre . . . cum că au murit, iar peste trei ceasuri au scos alt mezil, cum că s-au trezit. PSEUDO- E. KOGĂLNICEANU. Variante: mezil (CRB, 170r; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc. menzil. Cf. o l ă c ă r ie ; o l a c (1), o l ă c a r, v e a s t n i c.