17 definiții pentru megieș (s.m.) megiaș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés.

megieș, ~ă smf [At: (a. 1521) IORGA, C. I. II, 231 / V: ~giaș, (înv) ~geiaș / P: ~gi-eș / Pl: ~i, ~e / E: srb medjaž, mg megyes] (Îvp; Mol) 1 Vecin. 2 Proprietar rural Vz răzeș.

MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În evul mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din scr. medjaš, magh. megyés.

MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f. (Regional) Vecin. Împărecherile boierilor și oștile megieșilor au dus țara în risipire. SADOVEANU, O. VII 50. Șoimaru bea cu megieșii Izbind căciulele-n pămînt. TOPÎRCEANU, P. 249. Copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi. CREANGĂ, A. 34. ◊ (Adjectival) Tata era fiul unui împărat mare din părțile megieșe. POPESCU, B. II 37. Îndată după întocmirea lor în state neatîrnate, îi vedem luptîndu-se cu popoarele megieșe. KOGĂLNICEANU, S. A. 71. – Pronunțat: -gi-eș. – Variantă: megiáș, -ă (PĂSCULESCU, E. P. 113, TEODORESCU, P. P. 617) s. m. și f.

MEGIÉȘ2 ~i m. ist. Țăran liber. [Sil. -gi-eș] /<sb. medjaš, ung. megyés

MEGIÉȘ1 ~ă (~i, ~e) și substantival pop. Care stă, se află alături sau în apropiere de cineva sau de ceva; vecin. [Sil. -gi-eș] /<sb. medjaš, ung. megyés

MEGIEȘ s. m. (Mold., ȚR) Vecin. A: Și-i ieșiră înainte mulți megiiași cu pocloane. CRON. 1689, 33v. Și ca pentr-o oglindă vei prăvi și a megieșilor lucruri. NCL I, 8. Crai Alixandre, trebuie se faci căutare oștilor si se nu întîrzii se zică megieșii noștri că am murit si noi cu Filipu. A 1756, 9r; cf. URECHE; DOSOFTEI, VS; M. COSTIN; CD 1698, 7v; CRON. 1707, 31r; NCL I, 7, 8, 29, 32; CRON. 1732, 26r; NECULCE; II 1764, 19v; LET. 1766-1767, 15r; CD 1770, 8r; CRON. 1772, 12r; B 1774, 58r; B 1775, 107r; B 1779, 67r; E 1779, 16v; CRON. SEC. XVIII, 24r. * (Adjectival) Mai pre largu vom scrie, pomenind și alte stăpînii megieșe. NCL, I, 7. Și țările megieșe știindu-ne de unde am ieșit ... au dzis vlah. NCL I, 49. B: Să nu zică megiiașii noștri că am murit și noi și Filip. A 1717, 22r. Au pus pre roșii un bir foarte mare și pre megeiași găleată de pîine și dijmă din 5 stupi un stup. LET. ȚR, 34v; cf. A. 1750, 62v. // C: Ieșiră înaintea lui Avraam mulți megiași cu pocloane. CRON, ante 1730, 32r. Variante: măgias (B 1774, 58r), mediș (A 1750, 62v), megiaș (UREche; DOSOFTEI. VS; M. COSTIN; CRON. 1689, 33v; CD 1698, 7v; CRON. ante 1730, 32r; CRON. 1707, 31r; NCL I, 29, 32; A 1717, 22r; CRON. 1732, 26r; LET. ȚR. 34v; II 1764, 19v; CRON. SEC. XVIII, 24r). Etimologie; scr. medjaš, magh. megyes. Vezi și megieșesc, megieși, megieșie, megieșită. Cf. m ă r g i n a r e ț.

megieș a. și m. Mold. vecin: un megieș al nostru CR. [Ung. MEGYES].

megiaș, ~ă smf vz megieș

MEGIÁȘ, -Ă s. m. și f. v. megieș.

megiáș (vest) și megiéș (est), adj. (sîrb. mèğaš, vecin, alăturat, d. méğa, hotar, med, între, vsl. meždu, între, rudă cu lat. medius, mijlociŭ, mediŭ. De aicĭ și ung. megyés, regional, mesgés, vecin, megye, regiune, comitat, județ, mesgye, hat, hotar de vie. Formele rom. ar putea veni și d. ung., maĭ ales că tot acolo vine și răzeș. V. mejdină, mezuină, pri-mejdie. Cp. cu lăĭaș). Vechĭ. Mold. Vecin, limitrof. Munt. S. m. Proprietar de pămînt, moșier, (de pe la 1550) mic coproprietar. (După actele privitoare la hotărniciĭ, vînzărĭ, jurătorĭ și marturĭ, „megiaș” era tot una cu „boĭer” [Gĭur. 45 și 50]. Megiașiĭ formaŭ boĭerimea fără dregătoriĭ și aŭ dispărut în rîndurile clăcașilor și țăranilor fără pămînt [Giur. 70]. Cp. și cu moșnean, care înseamnă și „moștenitor”, și cu răzeș, care înseamnă „părtaș”, adică „la moșie”).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe

megiéș s. m., adj. m. (sil. -gi-eș), pl. megiéși; f. sg. megiéșă, art. megiéșa, g.-d. art. megiéșei, pl. megiéșe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MEGIÉȘ adj., s. v. vecin.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

megiáș (-și), adj.1. Vecin, alăturat. – 2. (S. m.) Proprietar, vecin. – Var. (Mold.) megieș. Sb., cr., slov. medjaš, din sl. meždŭ „între” (Cihac, II, 191; Berneker, II, 32; Tiktin), în parte prin intermediul mag. megyés (Rosetti, BL, IX, 80), cf. bg. meždá „frontieră”. – Der. megieșesc, adj. (de vecin, de proprietar); megieși, vb. refl. (a se învecina); megieșie, s. f. (Mold., vecinătate). – Cf. meje.

Intrare: megieș (s.m.)
  • silabație: me-gi-eș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • megieș
  • megieșul
  • megieșu‑
plural
  • megieși
  • megieșii
genitiv-dativ singular
  • megieș
  • megieșului
plural
  • megieși
  • megieșilor
vocativ singular
  • megieșule
  • megieșe
plural
  • megieșilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • megiaș
  • megiașul
  • megiașu‑
plural
  • megiași
  • megiașii
genitiv-dativ singular
  • megiaș
  • megiașului
plural
  • megiași
  • megiașilor
vocativ singular
  • megiașule
  • megiașe
plural
  • megiașilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

megieș, -ă (persoană) megieșă megiaș megiașă

etimologie: