mecet sn [At: NECULCE, L. 146 / V: (înv) ~ccit / Pl: ~uri / E: bg мечеть, rs мечеть cf tc mescit] 1 (Înv) Moschee mică. 2 (Pgn) Moschee. 3 (Îrg) Cimitir turcesc. 4 (Reg) Clădire mare, falnică. 5 (Olt) Lucru făcut cu temei.

MECET, meceturi, s. n. (Învechit) Casă de cult pentru religia musulmană, mai mică decît geamia; moschee mică. Strigă pașa-al Diului, Din vîrful mecetului. TEODORESCU, P. P. 480. ♦ Cimitir (turcesc). Să-l fi dus la mecet, în poala lui Maomet. TEODORESCU, P. P. 131. ♦ Fig. (Ironic) Consistoriu bisericesc. Ei, ce mai zice mecetul despre popia voastră? CREANGĂ, A. 107.

MECET s. n. (Mold., ȚR) Moschee. A: Meccit turcesc a să zidi sau besearică în geamie a să preface pănă la vreamile noastre n-am văzut. CANTEMIR, HR. Mitropolia din București au făcut-o mecet di s-închinâ într-însa pașii. NECULCE. B: Începură turcii a cuprinde Țara Rumânească și a face lăcașuri si meceturi. LET. ȚR, 36^r. Variante: meccit (CANTEMIR, HR). Etimologie: bg. mečet, rus. mečet. Cf. tc. mĕscit.

mecet n. 1. biserică turcească mai mică decât geamia: strigă Pașa al Diului din vârful mecetului POP.; 2. numele vechiului cimitir turcesc din București (în vecinătatea mecetului): să-l fi dus la Mecet în poala lui Maomet (jocul păpușilor) POP.; 3. (ironic) autoritatea bisericească: ce mai zice Mecetul despre popia voastră? CR. [Turc. MEČIT, loc de închinăciune].

mecét n., pl. e și urĭ (turc. mečid d. ar. mesğid, loc de rugăcĭune geamie mică, de unde vine și sp. mezquita, it. meschíta, fr. mosquette și mosquée, moscheĭe; ngr. mendzéti, bg. sîrb. mecit, ung. mecset). Vechĭ. Geamie mică. Numele vechĭuluĭ cimitir turcesc din Bucureștĭ: strada Mecetuluĭ, Iron. Consistoriŭ bisericesc. – La Dos. migit.

meccit sn vz mecet

MECCIT s. n. v. mecet.

mecet (înv., reg.) s. n., pl. meceturi

mecet (înv., reg.) s. n., pl. meceturi

mecet s. n., pl. meceturi

MECET s. v. geamie, moschee.

mecet s. v. GEAMIE. MOSCHEE.

mecet (meceturi), s. n. – Moschee, geamie. – Mr. micete. Tc. meçid, din arab. masğid (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 255; Eguilaz 451; Berneker, II, 29; Lokotsch 1435), cf. sp. mezquita, fr. mosquée, ngr. μεντζίτι, μετζέτι, bg. mečit, mag. mecset, sb. mečet, rus. mečetĭ. Sec. XVII.

MECÉT s. n. 1. (Învechit) Moschee mică ; p. g e n e r. moschee ; loc de închinăciune la turci. Dezgropară pe pași de pin biserici ce le făcusă meceturi. NECULCE, L. 146. Mitropolia din București au făcut-o mecet, di s-închină într-însa pașii. id. ib. 353. Meccit turcesc a să zidi sau besearicâ în geamie a să preface până la vreamile noastre n-am văzut. CANTEMIR, HR. 107. Începură turcii a coprinde țeara Românească și a-și face lăcașuri și meceturi (începutul sec. XVIII). MAG. iIST. IV, 277. Un arătos mecet. CĂLĂTORIE, I, 25^r/1. Sînt supt minareaua unui mecet. LEON ASACHI, B. 57/4. Adrianopolul are unsprezece porți, se împarte în mai multe mahalale și coprinde două saraiuri, 40 de meceturi, între care a lui Selim II este însemnat. CR (1 829), 199²/20. Creditorii turci așezîndu-se în Tîrgoviștea începuseră a-și face lăcașuri și meceturi sau locuri de rugăciune. XENOPOL, I. R. V, 144. Strigă paș-al Diului Din vîrful mecetului. ANT. LIT. POP. I, 353. 2. (Învechit și regional) Cimitir turcesc. Cf. ȘIO II₁, 255. Să-l fi dus la mecet, In poala lui Maomet. TEODORESCU, P. P. 131, cf. RĂDULESCU-CODIN, L. 129. 3. (Regional) Clădire mare, falnică. Piatră pe piatră nu va rămînea din meceturile blestemate, ridicate de acest înfiorător gîde. CIAUȘANU, R. SCUT. 91, cf. id. GL., CHEST. II 53/97. ♦ (În fostul județ Gorj) Lucru făcut cu temei, lucru strașnic. PAȘCA, GL. - Pl.: meceturi. - Și: (învechit) meccít s. n, – Din bg. мечеть, rus. мечеть. Cf. tc. m e s c i t.

MECCÍT s.n. v. mecet.