10 definiții pentru mecet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mecet sn [At: NECULCE, L. 146 / V: (înv) ~ccit / Pl: ~uri / E: bg мечеть, rs мечеть cf tc mescit] 1 (Înv) Moschee mică. 2 (Pgn) Moschee. 3 (Îrg) Cimitir turcesc. 4 (Reg) Clădire mare, falnică. 5 (Olt) Lucru făcut cu temei.

MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit.

MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit.

MECÉT, meceturi, s. n. (Învechit) Casă de cult pentru religia musulmană, mai mică decît geamia; moschee mică. Strigă pașa-al Diului, Din vîrful mecetului. TEODORESCU, P. P. 480. ♦ Cimitir (turcesc). Să-l fi dus la mecet, în poala lui Maomet. TEODORESCU, P. P. 131. ♦ Fig. (Ironic) Consistoriu bisericesc. Ei, ce mai zice mecetul despre popia voastră? CREANGĂ, A. 107.

mecet n. 1. biserică turcească mai mică decât geamia: strigă Pașa al Diului din vârful mecetului POP.; 2. numele vechiului cimitir turcesc din București (în vecinătatea mecetului): să-l fi dus la Mecet în poala lui Maomet (jocul păpușilor) POP.; 3. (ironic) autoritatea bisericească: ce mai zice Mecetul despre popia voastră? CR. [Turc. MEČIT, loc de închinăciune].

mecét n., pl. e și urĭ (turc. mečid d. ar. mesğid, loc de rugăcĭune geamie mică, de unde vine și sp. mezquita, it. meschíta, fr. mosquette și mosquée, moscheĭe; ngr. mendzéti, bg. sîrb. mecit, ung. mecset). Vechĭ. Geamie mică. Numele vechĭuluĭ cimitir turcesc din Bucureștĭ: strada Mecetuluĭ, Iron. Consistoriŭ bisericesc. – La Dos. migit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mecét (înv., reg.) s. n., pl. mecéturi

mecét s. n., pl. mecéturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MECÉT s. v. geamie, moschee.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mecét (mecéturi), s. n. – Moschee, geamie. – Mr. micete. Tc. meçid, din arab. masğid (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 255; Eguilaz 451; Berneker, II, 29; Lokotsch 1435), cf. sp. mezquita, fr. mosquée, ngr. μεντζίτι, μετζέτι, bg. mečit, mag. mecset, sb. mečet, rus. mečetĭ. Sec. XVII.

Intrare: mecet
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mecet
  • mecetul
  • mecetu‑
plural
  • meceturi
  • meceturile
genitiv-dativ singular
  • mecet
  • mecetului
plural
  • meceturi
  • meceturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)