6 definiții pentru mecanică (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MECÁNIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagalicește. 8. adj. v. dogmatic.

MECANIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. mecanizat, (rar) mașinizat, sistematic. (Mori ~.) 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vîntului.) 4. adj. automat, automatic, inconștient, instinctiv, mașinal, reflex. (Gest, act ~.) 5. adv. automat, automatic, inconștient, mașinal, mașinalicește, reflex, (înv.) mecanicește. (Merge, reacționează ~.) 6. adj. papagalicesc. (Reproducere, asimilare ~.) 7. adv. automat, mașinal, papagalicește. (Repetă ~ ceea ce aude.)

Intrare: mecanică (persoană)
mecanică1 (g.-d. -e) substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mecanică
  • mecanica
plural
  • mecanice
  • mecanicele
genitiv-dativ singular
  • mecanice
  • mecanicei
plural
  • mecanice
  • mecanicelor
vocativ singular
  • mecanică
  • mecanico
plural
  • mecanicelor

mecanic, -ă (persoană) mecanică

  • 1. Specialist în mecanică ((1.), (2.)).
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Rămîn aici pînă vine mecanicul să repare telefonul. SEBASTIAN, T. 46.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe.
      exemple
      • Mecanicii au oprit; oamenii s-au risipit în cîmp. SADOVEANU, P. M. 40.
        surse: DLRLC

etimologie: