MAXILAR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

maxilar, ~ă [At: KRETZULESCU, A. 106/9 / Pl: ~i, ~e / E: fr maxillaire] 1-2 sn, a (Șîs os ~) Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipte măselele și dinții Si: falcă. 3 a Care aparține fălcii. 4 a Care e în legătură cu falca.

MAXILAR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare din cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

MAXILAR, maxilare, s. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sînt înfipte măselele și dinții; falcă. Mușchii maxilarelor îi zvîcneau din ce în ce mai des. V. ROM. februarie 1953, 49. Se distinge bine efortul lui să-și stăpînească tremurul prin încleștarea maxilarelor. SAHIA, N. 39. ◊ (Adjectival) Os maxilar.

MAXILAR s.n. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt înfipte măselele și dinții; falcă. ◊ Maxilar inferior = mandibulă. // adj. Care aparține fălcii. [Cf. fr. maxillaire < lat. maxilla – măsea].

MAXILAR, -Ă I. s. n. fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt înfipte măselele și dinții; falcă. II. adj. al maxilarului. (< fr. maxillaire)

MAXILAR ~e n. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; falcă. /<lat. maxillaris, fr. maxillaire

maxilar a. ce ține de măsele. ║ n. osul maxilar.

*maxilár, -ă adj. (lat. maxillaris, d. maxilla, falcă. V. măsea). Anat. Relativ la fălcĭ, al fălcilor: os maxilar. S. n., pl. e. Falcă: maxilaru inferior și cel superior.

maxilar² s. n., pl. maxilare

maxilar² s. n., pl. maxilare

maxilar s. n., pl. maxilare

maxilar.

MAXILAR s. (ANAT.) 1. falcă, (fam. fig.) căprior. (Cu un pumn i-a strămutat ~ul.) 2. maxilar inferior v. mandibulă. 3. falcă, mandibulă. (~ la insecte și la crustacee.)

MAXILAR s. (ANAT.) 1. falcă, (fam. fig.) căprior. (Cu un pumn i-a strămutat ~.) 2. falcă, mandibulă. (~ la insecte și la crustacee.)

MAXILÁR, -Ă s. n., adj. 1. S. n. (Și adjectival, în sintagma os maxilar) Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sînt înfipte măselele și dinții; falcă. Maxilarile superioare în număr de două se află împreunate pe linia mediană. KRETZULESCU, A. 106/9. Osul maxilar are un trup și patru apofise. id. ib. 106/13. Rîdea cu maxilarele late sub mustățile uriașe. PETRESCU, C. V. 309, cf. 189. Se distinge bine efortul... să-și stăpînească tremurul prin încleștarea maxilarelor. SAHIA, N. 39. O hîrcă înfiptă în inima volumelor părea că-mi șoptește prin deschizătura maxilarelor prinse cu o sîrmă galbenă. KLOPȘTOCK, F. 208. Rădăcinile, smulse o dată cu [brazii] ..., par niște teribile maxilare. BOGZA, C. O. 80. Baza maxilarului e prevăzută cu o membrană ceroasă. LINȚIA, P. II, 83. Își simți maxilarele descleștate și îl încercă o mare fierbințeală. V. ROM. februarie 1954, 133. 2. Adj. Care aparține fălcii, care e în legătură cu falca. Cf. BARCIANU, ALEXI, W. Oase, arterii, vine maxilare, nervi maxilari. BIANU, D. S. - Pl.: maxilari, -e. – Din fr. maxillaire.