MARTIRIZARE, martirizări, s. f. Acțiunea de a martiriza și rezultatul ei; p. ext. martiriu. – V. martiriza.

martirizare sf [At: NEGULICI / Pl: ~zări / E: martiriza] 1-2 Supunere la un martiriu (1-2) Si: (nob) martirizație (1-2). 3 (Pgn) Torturare. 4-5 (Pex) Martiriu (1-2).

MARTIRIZARE, martirizări, s. f. Acțiunea de a martiriza și rezultatul ei. – V. martiriza.

MARTIRIZARE s.f. Acțiunea de a martiriza și (mai ales) rezultatul ei; trecere în rîndul martirilor; martirizație; (p. ext.) martiriu. [< martiriza].

martirizare s. f., g.-d. art. martirizării; pl. martirizări

martirizare s. f., g.-d. art. martirizării; pl. martirizări

martirizare s. f., g.-d. art. martirizării; pl. martirizări

martirizare s.f. 1 martiraj, martiriu, martirizație, mucenicie, supliciu, <înv. și pop.> patimă, <înv. > martir¹, martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie, <fig.; rar> pasiune. 2 (relig.) martirizație, <înv.> mucenicire, mucenire. Martirizarea călugărului s-a făcut la puțin timp după moartea lui.

MARTIRIZARE s. f. Acțiunea de a m a r t i r i z a, (neobișnuit) martirizație; p. ext. martiriu. Cf. NEGULICI, PONTBRIAT, D., COSTINESCU, DDRF. De aici, acel nefiresc, acea slăbiciune, neliniște, întunecime, durere, exaltare, martirizare. GHEREA, ST. CR. II, 131. - V. martiriza.