MARINAR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate (ca acela purtat de marinari la uniformă). – Marină + suf. -ar. Cf. fr. marinier, germ. Mariner.

marinar [At: AR (1829), 6Vl6 / V: (pop) măr~, (înv) ~ner, măriner, (Ban; Trs) ~năr, mărinăr / Pl: ~i / E: marină + -ar] 1 sm Persoană care se îndeletnicește în mod obișnuit cu navigația Vz navigator, corăbier. 2 sm Persoană care face parte din echipajul unei nave Vz matelot. 3 sm (Spc) Ostaș care își face serviciul militar la marină Vz matroz. 4 sm (La jocul de cărți; gmț; îe) ~ii pe covertă Îndemn pentru ca jucătorii să depună miza. 5 sm (Reg) Barcagiu. 6 a (Nob) Marinăresc.

MARINAR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate (ca cel purtat de marinari la uniformă). – Marină + suf. -ar. Cf. fr. marinier, germ. Mariner.

MARINAR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matroz. Doream de ani de zile... să stau de vorbă cu copiii și marinarii Volgii. SAHIA, U.R.S.S. 19. Ofițerii vaporului dau ordine marinarilor spre a se prepara pentru orice întîmplare. BOLINTINEANU, O. 270 Acele minuni ce le spune Sinbad marinarul în cele o mie și una de nopți. NEGRUZZI, S. I 205. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate, obișnuit la uniformele marinarilor. ◊ (Adjectival, învechit) Nu vor să mai intre în slujbă marinară. NEGRUZZI, S. II 182.

MARINAR s.m. Membru al echipajului unei nave; matelot. [< marină + -ar, cf. it. marinario, ngr. marinaris].

MARINAR s. m.. membru al echipajului unei nave; matelot. ♦ guler ~ = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate. (marină + -ar)

MARINAR ~i m. 1) Persoană care face parte din echipajul unei nave maritime; matelot. 2) Persoană care își face serviciul militar la marină. /marină + suf. ~ar

marinar m. cel ce trăiește pe mare, matelot.

*marinár m. (d. marină; it. marinaro, marinajo; fr. marin [corăbier de mare] și marinier [corăbier de fluviŭ]; ngr. marináris). Corăbier, om care trăĭește pe corabie (harcă, bastiment, vapor) și o mînă fie ca căpitan orĭ pilot, fie ca simplu matelot. – Pop. -ner.

marinăr sm vz marinar

mariner sm vz marinar

mărinar sm vz marinar

mărinăr sm vz marinar

măriner sm vz marinar

femeie-marinar s. f. Femeie care a îmbrățișat meseria de marinar ◊ „Am avut în schimb plăcerea de a o cunoaște pe unica femeie-marinar din flota fluvială și, probabil, și din cea maritimă românească; este vorba despre A.ț. A. a demonstrat de vreo șase ani, de când este marinar (sau... marinăriță), că este posibil accesul femeii și în această meserie prin tradiție masculină.” Sc. 19 XII 79 p. 1; v. și femeie-aviator (1972) (din femeie + marinar)

marinar-pescar s. m. Marinar specializat în pescuit ◊ „Ne cere grabnică asistență medicală pentru un marinar-pescar care a suferit un accident grav.” Sc. 11 XII 65 p. 1 (din marinar + pescar)

marinar s. m., pl. marinari

marinar s. m., pl. marinari

marinar s. m., pl. marinari

MARINAR s. 1. matelot, matroz, (înv.) marinier, vaporean. (~ pe o corabie.) 2. v. navigator.

MARINAR s. 1. matelot, matroz, (înv.) marinier, vaporean. (~ pe o corabie.) 2. navigator, (înv.) înotător. (Un ~ încercat.)

marinar, marinari s. m. avorton; fetus avortat.

marinarii pe covertă! expr. (cart.) banii pe masă!

MARINAR s. m. Persoană care se îndeletnicește în mod obișnuit cu navigația (v. n a v i g a t o r, c o r ă b i e r) sau care face parte din echipajul unei nave (v. m a t e l o t); s p e c. ostaș care își face serviciul militar la marină (v. m a t r o z). Să încărcasă și pistoalile, spre a se pune în lucrare hotârîrea desperată a vitejilor noștri marineri. AR (1829), 6¹/16. Iroica hotărîre a ofițărilor și marinerilor. ib. 6¹/29. Viteji marinari,. CR (1829), 248¹/31. Mărinarii sau corăbierii, rădicînd anghira, au întins vîntrele. DRĂGHICI, R. 7/7. Marinerul, după ce îi luă pe toți în corabie din caic. . . învîntă corabia. GORJAN, H. II, 7/24. Acele minuni ce le spune Sinbad marinarul în cele o mie și una de nopți. NEGRUZZI, S. I, 205. Ofițerii vaporului dau ordine marinarilor spre a se prepara pentru orice întîmplare. BOLINTINEANU, O. 270. Leon Negruzzi, înalt la statură, lat la față și la piept, cu umbletul balansat ca al marinarilor. MAIORESCU, CR. II, 333. Doream de ani de zile. . . să stau de vorbă cu copiii și marinarii Volgii. SAHIA, U.R.S.S, 19, cf. NOM. PROF. 64. Locuitorii. . . aveau faima celor mai iscusiți marinari ai lumii elenice. BART, S. M. 47. Îl atrăgeau cîrciumile portului și șantanele, în care năvăleau, puși pe chefuit și pe harțag, marinarii de pe vasele străine. STANCU, R. A. III, 167. Am și plănuit cu el să ne facem amîndoi marinari. DEMETRIUS, A. 179.* Expr. (Cu valoare de imperativ) Marinarii pe covertă, se spune la jocul de cărți sau de table, ca îndemn glumeț pentru ca jucătorii să depună miza. Te fac o tablă, pînă vine franțuzul! – Te joc la cît vrei, dar marinarii pe covertă. BUL. FIL. V, 261. ♦ (Regional) Barcagiu. ALR SN III h 843. ♦ (Adjectival, neobișnuit) Marinăresc. Nu vor să mai intre în slujbă marinară. NEGRUZZI, S. II, 182. - Pl.: marinari. – Și: (popular) mărinár (ALR SN III h 843), (învechit) marinér, mărinér, (prin Ban., Transilv.) marínăr (ALR SN III 843), mărinăr (ib.) s. m. – Marină + suf. -ar, după modelul fr. marinier. – Marinăr, mărinăr < germ. Mariner.

MARÍNĂR s. m. v. marinar.

MARINÉR s. m. v. marinar.

MĂRINAR s. m. v. marinar.

MĂRINĂR s. m. v. marinar.

MĂRINER s. m. v. marinar.