mantou sn [At: CĂLINESCU, S. 7 / V: (rar) manto / Pl: ~uri / E: fr manteau] 1 Palton sau pardesiu femeiesc. 2 Perdea de pluș așezată în partea de sus a scenei, pentru a micșora înălțimea portalului.

MANTOU, mantouri, s. n. (Franțuzism) Palton de damă. Mantou de astrahan.

MANTOU s.n. 1. Haină groasă de iarnă purtată de femei. 2. Perdea de pluș așezată în partea de sus a scenei pentru a micșora înălțimea portalului. 3. (Herald.) Ornament exterior al unei steme, format dintr-o draperie de hermină. [< fr. manteau].

MANTOU s. n. 1. haină groasă de iarnă purtată de femei. 2. perdea de pluș în partea de sus a scenei pentru a micșora înălțimea portalului. 3. (herald.) ornament exterior al unei steme, dintr-o draperie de hermină. (< fr. manteau)

MANTOU ~ri n. Palton sau pardesiu pentru femei. /<fr. manteau

manto sn vz mantou

mantou (rar) s. n., art. mantoul; pl. mantouri

mantou s. n., art. mantoul; pl. mantouri

mantou s. n., art. mantoul; pl. mantouri

mantou

Manto, fiica prorocului Tiresias. După cucerirea cetății Thebae de către epigoni, Manto și-a însoțit tatăl, bătrîn și orb, în probegie către Delphi. Tiresias n-a apucat să ajungă însă acolo, căci a murit pe drum. Manto, în schimb, s-a stabilit la Delphi, unde a studiat multă vreme arta prorocirilor. Cu zeul Apollo a avut un fiu, Mopsus, vestit și el, la rîndul lui, ca proroc (v. și Mopsus).

MANTÓU s. n. 1. Palton sau pardesiu femeiesc. Una din femeile din șir, îmbrăcată într-un mantou de leopard veritabil. . . , formulă această întrebare surprinzătoare. CĂLINESCU, S. 7. 2. Perdea de pluș așezată în partea de sus a scenei, pentru a micșora înălțimea portalului. Cf. SCL 1960, 39.- - Pl.: mantouri. – Și: (1, rar) mantó s. n. BL III, 23. – Din fr. manteau.

MANTÓ s. n. v. mantou.