MANDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

mandră² sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~re / E: rrm man(d)ro] 1 (Ban; Trs) Mămăligă. 2 (Reg) Fel de mâncare preparat din pâine sau din mămăligă prăjită în grăsime Si: (reg) puricei.

mandră¹ sf [At: (a. 1787) FURNICĂ, ap. PAPAHAGI, C. L. / Pl: ~re / E: ngr μάνδρα cf bg мандра, srb mandra] 1 (Reg) Stână de oi. 2 (Reg) îngrăditură făcută din stuf sau din nuiele, de-a curmezișul unei ape, pentru a înlesni prinderea, păstrarea etc. peștelui Vz horeț, juvelnic, zăton.

MANDRĂ, mandre, s. f. Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

MANDRĂ, mandre, s. f. Dispozitiv format din îngrădituri de nuiele sau de stuf, care se așază în apă pentru prinderea peștilor.

MANDRĂ ~e f. Îngrăditură de stuf sau de nuiele așezată în bălți pentru prinderea și păstrarea peștelui viu. /<ngr. mándra

1) mándră f., pl. e saŭ mendre (turc. bg. sîrb. mándra, stînă, mrom. „ocol de vite”, d. it. ngr. vgr. mándra. V. arhimandrit). Dun. de jos. Îngrăditură de păstrat peștele viŭ (coteț, horeț, juvelnic).

2) mándră f., pl. e saŭ mendre (cp. cu geandră). Ban. Mămăligă. Trans. vest. Pîne prăjită’n untură. Munt. Mold. Fig. Iron. A-țĭ face mendrele, a-țĭ face gustu, a te purta cum îțĭ place (de ex., furînd orĭ înșelînd).

mandră (reg.) s. f., g.-d. art. mandrei; pl. mandre

mandră (reg.) s. f., g.-d. art. mandrei; pl. mandre

mandră s. f., g.-d. art. mandrei; pl. mandre

mandră (mandre), s. f. – (Dobr.) Îngrăditură de nuiele sau de șipci de-a curmezișul unei ape. – Mr. mandră „gard”. Ngr. μάντρα „gard”, cf. tc., bg., sb. mandra, sp. mandria (Corominas, III, 221).

MANDRĂ s. v. mămăligă, ostreț, stână, târlă.

mandră s. v. MĂMĂLIGĂ. OSTREȚ. STÎNĂ. TÎRLĂ.

MANDRĂ¹ s. f. (Regional) 1. Stînă de oi. Pentru mițe am întrebat pe Pavel si-mi spuse că au cuprins 4 mandre și socotesc că nu va ieși mai mult de 30 de povări (a. 1787). FURNICĂ, ap. PAPAHAGI, C. L., cf. BUDAI-DELEANu, DR. III, 1065. Tot mai are Costea, are. . . vreo cincizeci de cățelandre, Care păzesc pe la mandre. MAT. FOLK. 116. 2. Îngrăditură făcută din struf sau din nuiele, de-a curmezișul unei ape, pentru a înlesni prinderea, păstrarea etc. peștelui. V. zăton, horeț, juvelnic. Mandra se așază întotdeauna unde e un mic curent între prundoaie – adică între insulele de stuf plutitoare, ANTIPA, P. 555. Mandră. . . este o închidere făcută din dopuri de stuf, avînd forma bobului de fasole, și care are de scop de a păstra peștele viu. id. ib. 569. - Pl.: mandre. – Din gr. μάνδρα. Cf. bg. мандра, scr. m a n d r a.

MANDRĂ² s. f. 1. (Ban., Transilv.) Mămăligă. VICIU, GL., PRIBEAGUL, P. R. 78. Dragostea de fată mare, Ca și mandra din căldare, Cînd îi dai un pumn de sare Și ea gustu nu-și mai are. Com. din TIMIȘOARA, cf. CHEST. VIII 17/34. Culcuș de mandră. ALR I 1814/75, cf. 1814/69, 85, 87, ALR II 4102/76. 2. (Regional) Fel de mîncare preparat din pline sau din mămăligă prăjită în grăsime; (regional) puricei (Lupșa-Turda). Cf. VICIU, GL. Ne-a făcut o mandră și-am plecat la lucru. Com.din LUPȘA-TURDA. - Pl.: mandre. – Cf. țig. m a n (d) r o.