MANDRĂ¹ s. f. (Regional) 1. Stînă de oi. Pentru mițe am întrebat pe Pavel si-mi spuse că au cuprins 4 mandre și socotesc că nu va ieși mai mult de 30 de povări (a. 1787). FURNICĂ, ap. PAPAHAGI, C. L., cf. BUDAI-DELEANu, DR. III, 1065. Tot mai are Costea, are. . . vreo cincizeci de cățelandre, Care păzesc pe la mandre. MAT. FOLK. 116. 2. Îngrăditură făcută din struf sau din nuiele, de-a curmezișul unei ape, pentru a înlesni prinderea, păstrarea etc. peștelui. V. zăton, horeț, juvelnic. Mandra se așază întotdeauna unde e un mic curent între prundoaie – adică între insulele de stuf plutitoare, ANTIPA, P. 555. Mandră. . . este o închidere făcută din dopuri de stuf, avînd forma bobului de fasole, și care are de scop de a păstra peștele viu. id. ib. 569. - Pl.: mandre. – Din gr. μάνδρα. Cf. bg. мандра, scr. m a n d r a.