MAGHIAR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

maghiar, ~ă [At: BARIȚIU, P. A. III, 24 / Pl: ~i, ~e / E: mg magyar] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Ungariei Si: ungur 3-4 smf, a (Persoană) originară din Ungaria Si: ungur 5 smp Populație care locuiește în Ungaria Si: unguri. 6-7 a Care aparține (Ungariei sau) maghiarilor (5) Si: unguresc. 8-9 a Referitor (la Ungaria sau) la maghiari (5) Si: unguresc. 10-11 a Specific (Ungariei sau) maghiarilor (5) Si: unguresc. 12-13 a Care provine (din Ungaria sau) de la maghiari (5) Si: unguresc. 14 sfa Limbă vorbită de maghiari (5).

MAGHIAR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau populației ei; privitor la Ungaria sau la populația ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

MAGHIAR², -Ă, maghiari, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Ungariei sau originară de acolo; ungur.

MAGHIAR² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria. [Sil. -ghiar] /<ung. magyar

*maghĭár, -ă s. (ung. Magyar). Rar. Ungur. Adj. Unguresc.

!maghiară (limbă; persoană) (desp. -ghia-) s. f., g.-d. art. maghiarei; pl. (persoane) maghiare

maghiar (desp. -ghiar) adj. m., s. m., pl. maghiari; adj. f., s. f. maghiară, pl. maghiare

maghiar (-ghiar) adj. m., s. m., pl. maghiari; adj. f., s. f. maghiară, pl. maghiare

maghiar

Maghiar, -ră sb.

MAGHIARĂ s. unguroaică.

MAGHIARĂ s. unguroaică.

MAGHIAR s., adj. 1. s. v. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)

maghiar, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. ungur, unguroaică, <înv. și reg.> ungureancă, <reg.> secuiancă, ungureasă, unguroaie, unguroancă, <reg.; peior.> boanghen, oagăr, <înv.> ungurean. La mare, a cunoscut un maghiar din Budapesta. 2 adj. (despre oameni, colectivități etc.) ungur. Strămoșii lui au fost boieri maghiari. 3 adj. ungar, unguresc, <înv.> ungurean, ungurenesc. Franz Liszt a fost fondatorul școlii muzicale naționale maghiare. 4 s.f. (lingv.) limbă maghiară, <înv. și reg.> ungurie. Maghiara face parte din familia limbilor fino-ugrice.

MAGHIAR s., adj. 1. s. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)