18 definiții pentru mărăcine mărăcin mărăcină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mărăcine sm [At: CORESI, PS, 329/4 / V: (reg) mărăcin, ~niu, ~nă sf (îrg) ~ciune, (nob) ~nă sfi / Pl: ~ni / E: ml marrucina] 1 (Bot; Dob; șîc ~-negru) Porumbar (Prunus spinosa). 2 (Bot; Trs; șîc mărăcin-alb) Păducel (Crataegus monogyna). 3 (Bot; reg) Măceș (Rosa canina). 4 (Pgn) Plantă cu spini sau ghimpi. 5 (Prc) Ghimpe, țeapă, spin al unui mărăcine (4). 6 (Fam; îe) A sta (ca dracul) pe ~ni A nu avea astâmpăr. 7 (Îae) A fi foarte nerăbdător să plece. 8 (Rar; îe) A călca (ca) pe ~ni A păși încet, nesigur, sfios. 9 (Reg; îe) A trăi ca pe ~ni A trăi rău, în neînțelegere cu cineva. 10 (Pop; îe) (Umblă) parcă treieră Ia ~ni Se zice despre un om nevolnic sau neajutorat, care nu reușește să ducă un lucru la bun sfârșit. 11 (Pop; csc) Mărăciniș (1). 12 (Bot; rar; îc) ~-de-mure Mur (Rubus). 13 (Bot; Dob; îc) ~le-ciacâr-tichine Scai-galben (Centaurea solstitialis). 14 (Bot; Trs, îc) ~-de-istrochie Turtă (Carlina acaulis). 15 (Îvr; lpl; pbl) Instrument de tortură Vz ciulin.

MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. (Adesea la pl.) Nume generic dat la diverse plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul unor asemenea plante, prevăzut cu țepi, care se agață de hainele oamenilor și de blana sau lîna animalelor. V. scai, scaiete. Sub licăririle de afară descoperii acolo un morman de mărăcini uscați. GALACTION, O. I 81. Rochia i se prinse de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. (În forma mărăciune) Învățătorul este pentru un tînăr... ca plugarul bun care curăță de mărăciuni țarina sa. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu avea răbdare; a sta (ca) pe ghimpi. Stăteai pe mărăcini să se facă ziuă mai repede, ca să ajungi acasă. PAS, Z. I 234. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. Nu poți trăi nici în sat; Nici în sat nici în vecini, Trăiești ca pe mărăcini. BIBICESCU, P. P. 177. ♦ (La pl.) Mărăciniș. Cunosc un domn revizor care s-a ascuns două săptămîni în mărăcini. DAVIDOGLU, O. 89. – Variantă: mărăciune s. m.

MĂRĂCÍNE ~i m. Arbust a cărui tulpină este acoperită cu ghimpi sau cu țepi. * A sta (ca) pe ~i a nu mai avea răbdare; a se grăbi undeva. A trăi ca pe ~i a) a trăi în neînțelegere; b) a o duce greu. /<lat. marrucina

mărăcine m. 1. porumbar, arbust cu ramuri spinoase: boabele mărăcinilor se numesc porumbele; 2. păducel, plantă cu spini. [Lat. *MARRICINA, din MARRA, sapă de plivit ogoarele (planta și unealta sunt deopotrivă înțepătoare)].

mărăcíne m. (maĭ vechĭ -cin și -cĭune, d. lat. *marrucina, un fel de mărăcine din *marruca [it. marrúca, un fel de tufă ghimpoasă], care vine d. marra, hîrleț de stîrpit mărăciniĭ. De la vgr. myrinkĭnos, -ine, adj. de la myrike, tufă ghimpoasă, nu poate veni din pricina accentuluĭ. Cp. cu stráchină). Păducel (crataegus). Porumbel (prunus spinosa). În general, orĭ ce tufă ghimpoasă. – Și azĭ -cĭúne (f.) în Șez. 4, 135, și 32, 76, și la Stam. 283 fem.: pustiu vuĭește, mărăcĭunea sună pe tristu mormînt!

MĂRĂCÍN s. m. v. mărăcine.

MĂRĂCÍN s. m. v. mărăcine.

MĂRĂCÍNĂ s. f. v. mărăcine.

MĂRĂCÍNĂ s. f. v. mărăcine.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRĂCÍNE s. 1. (BOT.) spin, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 2. v. spin. 3. (la pl.) v. mărăciniș.

MĂRĂCÍNE s. v. măceș, păducel, porumbar, porumbel, sorb.

MĂRĂCINE s. 1. (BOT.) spin, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 2. (BOT.) ghimpe, spin, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (S-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 3. (la pl.) mărăciniș, spinărie, (reg.) mărăcinet, spinăriș, spinet, spiniș. (S-a încurcat în ~.)

mărăcine s. v. MĂCEȘ. PĂDUCEL. PORUMBAR. PORUMBEL. SORB.

mărăcini s. pl. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mărăcíne (mărăcíni), s. m.1. Rug de mure, păducel. – 2. Spin (Crataegus). – 3. Porumbar (Prunus spinosa). – Var. mărăcin, mărăciune. Mr. mărăține, megl. mărțin, mărățină. Origine nesigură. Pare să provină din lat. mălĭtia (răutate), cu semantismul ca în sp. maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), cf. mr. marițire „a se înrăutăți” (Capidan, Dacor., II, 627); suf. ar fi -ciune, ca în var. Se consideră în general că reprezintă un lat. *marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *marracῑna (Pușcariu 1025) din lat. marra „spin” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), cf. alb. mërtsinë (Philippide, II, 722; însă pare să provină din rom.), alb. murris „spin”; it. marruca „mur”; dar der. este dificilă (prin încrucișare cu mătăcină, după Candrea-Dens.; din marrubium, după J. Brüch, ZRPh., LVI, 629). Der. din lat. e probată de fonetismul din mr. Lat. *myricina (Pascu, Etimologii, 47) este mai puțin probabil și încă și mai puțin der. dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 334). Der. mărăcinar, s. m. (pasăre, Pratincola rubetra); mărăciniș, s. n. (desiș de mărăcini); mărăcinos, adj. (spinos).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Banul Mărăcine, joc* popular, de origine cultă, introdus în saloanele și școlile din Transilvania pe la mijl. sec. trecut și răspândit în toată țara. Aparține tipului de călușer* ardelean. Bărbătesc, în monom. Cuprinde de obicei 10-12 figuri de virtuozitate, în succesiune fixă. Conducătorul jocului execută fiecare figură înaintea celorlalți. Denumirea este pusă în legătură cu legenda popularizată de V. Alecsandri despre eroul cu același nume. Melodia acestui joc, aproape întotdeauna aceeași sau în variante ușor de identificat, este una dintre cele mai vechi melodii de dans ce au fost consemnate prin tabulaturile* sec. 16-17 (cea pentru laută* a lui Jan de Lublin și cea pentru orgă a lui Ion Căianu), fapt ce a favorizat cariera cultă și semicultă ulterioară a B. Melodia folc. a cunoscut o răspândire mai largă decât teritoriul propriu-zis al țării (în zonele – precum Podhale poloneză – unde păstoritul și haiducia au fost îndeletniciri ale populațiilor de origine românească, ceea ce a conferit melodiei denumiri ca: dans păstoresc sau dans haiducesc); caracteristicile sale intonaționale, mergând până la identificarea frazelor* componente, pot fi recunoscute și în alte jocuri (călușerul, bătuta*) ale folc. românesc actual.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INTER VEPRES ROSAE NASCUNTUR (lat.) trandafirii cresc și între mărăcini – Ammiannus Marcellinus, „Res gestae”, 16, 7, 4.

Intrare: mărăcine
mărăcine substantiv masculin
substantiv masculin (M45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărăcine
  • mărăcinele
plural
  • mărăcini
  • mărăcinii
genitiv-dativ singular
  • mărăcine
  • mărăcinelui
plural
  • mărăcini
  • mărăcinilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărăcin
  • mărăcinul
  • mărăcinu‑
plural
  • mărăcini
  • mărăcinii
genitiv-dativ singular
  • mărăcin
  • mărăcinului
plural
  • mărăcini
  • mărăcinilor
vocativ singular
plural
mărăcină substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărăci
  • mărăcina
plural
  • mărăcine
  • mărăcinele
genitiv-dativ singular
  • mărăcine
  • mărăcinei
plural
  • mărăcine
  • mărăcinelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)