mănăstioară sf [At: (a. 1652) MURNU, GR. 34 / V: (îvr) monas~ / P: ~sti-oa~ / Pl: ~re / E: mănăstire + -oară] 1-6 (Șhp) Mănăstire (2, 7, 8) (mai mică). 7 (Buc) Jucător care, la jocul de copii numit „Clopotniță” sau „Clopot”, stând în picioare pe umerii altor doi, închipuie o mănăstire (7) Si: mănăstire (9). 8 Mănăstire (10).

MĂNĂSTIOARĂ, mănăstioare, s. f. Diminutiv al lui mănăstire. Scînteia o pînză de apă... Se bănuia și un colț de turn al unei mănăstioare. SADOVEANU, F. J. 372. – Pronunțat: -ti-oa-.

mânăstioară sf vz mănăstioară

monastioară sf vz mănăstioară

mînăstioáră (oa dift.) f., pl. e. Mînăstire mică, schit.

!mănăstioară (desp. -ti-oa-) s. f., g.-d. art. mănăstioarei; pl. mănăstioare

mănăstioară/mânăstioară (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. mănăstioarei/mânăstioarei; pl. mănăstioare/mânăstioare

mănăstioară/mânăstioară s. f. (sil. -ti-oa-), g.-d. art. mănăstioarei/mânăstioarei; pl. mănăstioare/mânăstioare

mânăstioară v. mănăstioară

mânăstioară v. mănăstioară

MĂNĂSTIOÁRĂ s. f. Diminutiv al lui m ă n ă s t i r e. 1. Cf. m ă n ă s t i r e (1). Afară de mănăstire era o mănăstioară (a. 1 652). MURNU, GR. 34. Un colț de turn al unei mănăstioare. SADOVEENU, F. J. 372, cf. id. Z. C. 311. Au scos în laturea mănăstioarei o icoană. id. O. XI, 285, cf. VII, 201, IX, 214, X, 332. 2. Cf. mănăstire (2). În mănăstioara aceea se afla multe icoane (a. 1 652). ap. CADE. Într-o mănâstioară mică ce este supt cetate. NECULCE, L. 42. Ș-au făcut Ghervasie acolo și biserică, monastioară de lemn (a. 1 758). URICARIUL, XIX, 9. 3. (Bucov.) Numele jucătorului care, la jocul de copii numit clopotniță (sau clopot), stînd în picioare pe umerii altor doi, închipuie o mănăstire (2); numele jocului respectiv ; (regional) mănăstire (3). Cf. MARIAN, Î. 203, DDRF. [Clopotul] tot așa se joacă și în Bucovina, cu deosebire că cel ce se suie deasupra celorlalți se cheamă mănâstioară. PAMFILE, J. II, 71. – Pronunțat:-ti-oa-. – Pl.: mănăstioare. – Și: (învechit și regional) monastioáră s. f. – Mănăstire + suf. -oară.