mănăstioară sf [At: (a. 1652) MURNU, GR. 34 / V: (îvr) monas~ / P: ~sti-oa~ / Pl: ~re / E: mănăstire + -oară] 1-6 (Șhp) Mănăstire (2, 7, 8) (mai mică). 7 (Buc) Jucător care, la jocul de copii numit „Clopotniță” sau „Clopot”, stând în picioare pe umerii altor doi, închipuie o mănăstire (7) Si: mănăstire (9). 8 Mănăstire (10).