măcina [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 350/14 / Pzi: macin / E: ml machinari] 1 vt (Fșa; c. i. boabe de cereale) A preface în faină cu ajutorul valțurilor sau al pietrelor morii. 2 vt(a) (Pop; îe) A ~ cuiva A împlini cuiva dorințele, a-i face pe plac. 3 vt (Pop; îe) A ~ făină A face o treabă zadarnică, fiindcă a mai fost făcută. 4 vt (Fșa; c. i. materii solide) A preface în pulbere sau în fragmente mărunte cu ajutorul unor mori speciale sau al unor mașini, dispozitive, instrumente Vz pisa, râșni. 5 vtrp (Pfm; îe) Altă făină se macină la moară S-au schimbat lucrurile, nu mai e ca înainte. 6-7 vtrp A (se) sfărâma. 8-9 vtrp (Reg) A zdrobi strugurii. 10-11 vtr (Reg; c. i. alimente în stomac) A (se) digera. 12-13 vtrp A (se) eroda. 14-15 vtrp (Pex) A (se) ruina. 16 vt (Fig; c. i. un gând, o grijă, un necaz) A obseda. 17-18 vtr A (se) chinui. 19 vr (D. pământ) A se surpa. 20-21 vtrp (Fig; c. este gândul) A chibzui pe îndelete Si: a examina, a rumega. 22-23 vtrp (Fig) A (se) vorbi.

MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface grăunțele de cereale în făină, cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii. La moara lui Ghiță Lungu, pietrele măcinau boabe. SADOVEANU, M. C. 126. O, macină grîul mai bine Și-nvîrte-te roată mereu! COȘBUC, P. I 65. Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit Și pe loc a măcinat Tot grîul cel secerat. ANT. LIT. POP. I 622. (Absol.) Chirică treierase, vînturase, măcinase. CREANGĂ, P. 160. ◊ Fig. Cît macină moara doi saci, măcinăm și noi două vorbe. SADOVEANU, M. C. 29. ◊ Refl. pas. Fig. Cîtă vorbă s-a măcinat aici ca, din ea, să iasă apă chioară și fum și vînt. PAS, Z. IV 253. (Expr.) Altă făină se macină acum la moară v. făină. ♦ (Cu privire la alte boabe) A preface în pulbere cu ajutorul rîșniței sau al altor instrumente. Mașini de măcinat cafea. C. PETRESCU, Î. I 8. ♦ A frămînta. Zadarnic se opri într-un colț și cercă să privească nepăsător la lumea care măcina glodul uliții. SADOVEANU, O., VIII 155. 2. (Cu privire la alte lucruri decît cerealele) A preface în bucățele sau în pulbere, a fărîmița. Răsturnați copacii-n codri, măcinați dealuri și stînci. ALECSANDRI, P. III 237. ◊ Refl. Fig. Credințele și hotărîrile se macină dacă le cîntărești mult și eu nu pot să nu le cîntăresc! REBREANU, P. S. 142.

A MĂCINÁ mácin tranz. 1) (boabe de cereale) A preface în făină (la moară, râșniță etc.). 2) (boabe sau materiale) A preface în bucăți mici sau în pulbere prin procedee mecanice sau prin acțiunea unor agenți fizici. 3) fig. A prejudicia grav; a ruina; a distruge. ~ sănătatea. 4) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a prigoni; a roade. 5) A face să se macine. /<lat. machinari

A SE MĂCINÁ mă mácin intranz. A se distruge treptat, încetul cu încetul (sub acțiunea unor factori nocivi). /<lat. machinari

măcinà v. 1. a preface în pulbere sau făină; 2. fig. a se sfărâma. [Lat. MACHINARI, a inventa, a măcina (cf. pe inscripțiuni, MOLA MACHINARIA)].

mácin, a măcina v. tr. (lat. máchinor, -ári, pop. -o, -are, a machina, a unelti, a măcina; it. macináre. V. machinez și smacin). Rîșnesc, prefac în pulbere saŭ în făină servindu-mă de rîșniță saŭ de moară: a măcina grîŭ. V. refl. Mă rîșnesc; mă smacin: această peatră se macină de ploae. V. pisez.

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măciná vb., ind. prez. 1 sg. mácin, 3 sg. și pl. mácină

MĂCINÁ vb. 1. v. ruina. 2. a (se) mânca, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.)

MĂCINÁ vb. v. chinui, consuma, digera, flecări, frământa, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, submina, trăncăni, zbate, zbuciuma.

MĂCINA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a (se) mînca, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.)

măcina vb. v. CHINUI. CONSUMA. DIGERA. FLECĂRI. FRĂMÎNTA. ÎNDRUGA. MISTUI. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. SUBMINA. TRĂNCĂNI. ZBATE. ZBUCIUMA.

măciná (mácin, măcinát), vb. – 1. A pisa, a sfărîma. – 2. A mărunți, a pulveriza. – 3. A strivi, a zdrobi. – Mr., megl. mațin, măținare, istr. mǫțiru. Lat. machināre sau macināre, din clasicul machĭnāri (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 1009; Candrea-Dens., 1036; REW 5206), cf. it. macinare, sp. maznar, vegl. maknur. – Der. măcinat, s. n. (acțiunea de a măcina); măciniș, s. n. (măcinare); măcinătură, s. f. (măcinare), cf. it. macinatura.