15 definiții pentru mârâi mârăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi.

MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi.

mârâi [At: LB / V: (reg) ~răi, mărăi, ~roi / Pzi: mârâi, 3 ~e, ~ește / E: mâr + -âi] 1 vi (D. câini) A scoate sunete guturale, aspre, care arată iritare. 2 vi (D. oameni; fig; prt) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. 3 vi (D. oameni, pex) A vorbi neclar, printre dinți Si: a bombăni, a mormăi. 4 vt A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. 5 vi A protesta. 6-7 vir (D. copiii mici) A scânci. 8 vi (Ban; d. moară) A hârâi în timpul funcționării.

A MÂRÂÍ mârâi 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete aspre, guturale, ce denotă iritarea; a face „mâr”; a hârâi. 2) fig. fam. (despre oameni) A vorbi încet și nedeslușit (în semn de nemulțumire); a bombăni; a boscorodi; a bodogăni; a mormăi; a bolborosi; a bălmăji. 3) fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbușit; a scânci. 2. tranz. fam. A spune în silă, pe un ton posac. /mâr + suf. ~âi

mârâì v. 1. a scoate un sgomot surd, vorbind de câini (înainte de a începe a lătra): câinele ce mârăe, mușcă; 2. fam. a mormăi, a plânge încet (despre copii); [Onomatopee din mâr-mâr, imitând glasul câinelui când nu latră].

MÎRĂÍ vb. IV v. mîrîi.

MÎRÎÍ, mîrîi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre cîini, rar despre alte animale) A scoate un șir de sunete aspre, hîrîite, exprimînd iritare. Cîinii tăcură și se traseră mîrîind în umbră. SADOVEANU, O. I 351. [Cîinele] stătu în loc mîrîind ca în preajmă de vînat. ODOBESCU, S. III 183. [Motanul] ori de cîte ori îl netezam, mîrîia. ȘEZ. I 147. 2. (Despre oameni) A emite un zgomot surd; a vorbi neclar, printre dinți, manifestînd nemulțumire, enervare. V. bombăni. La obraz seamănă cu bunicu-meu, unchiul Tone... Ca un cîine rău se uită la mine. Mîrîie. STANCU, D. 339. S-or fi pus la masă și e rușine să venim cînd mănîncă, a mîrîit tata. PAS, Z. I 176. Fata împăratului începu a cam mîrîi și a cîrti. SBIERA, P. 43. – Variantă: mîrăí (SLAVICI, V. P. 73) vb. IV.

mî́rîĭ, a v. intr. (d. mîr). Se zice despre cîne cînd îșĭ arată nemulțămirea facînd mîr în ainte de a lătra. V. morăĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie

mârâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mârâie, imperf. 3 sg. mârâiá

mîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. mîrîie)

mârâiu, -râe 3, -râiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂRÂÍ vb. v. bombăni.

MÎRÎI vb. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mârâi, mârâi v. t., v. i. 1. a informa, a denunța. 2. a protesta în surdină.

Intrare: mârâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mârâi
  • mârâire
  • mârâit
  • mârâitu‑
  • mârâind
  • mârâindu‑
singular plural
  • mârâie
  • mârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mârâi
(să)
  • mârâi
  • mârâiam
  • mârâii
  • mârâisem
a II-a (tu)
  • mârâi
(să)
  • mârâi
  • mârâiai
  • mârâiși
  • mârâiseși
a III-a (el, ea)
  • mârâie
(să)
  • mârâie
  • mârâia
  • mârâi
  • mârâise
plural I (noi)
  • mârâim
(să)
  • mârâim
  • mârâiam
  • mârâirăm
  • mârâiserăm
  • mârâisem
a II-a (voi)
  • mârâiți
(să)
  • mârâiți
  • mârâiați
  • mârâirăți
  • mârâiserăți
  • mârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • mârâie
(să)
  • mârâie
  • mârâiau
  • mârâi
  • mârâiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mârăi
  • mârăire
  • mârăit
  • mârăitu‑
  • mârăind
  • mârăindu‑
singular plural
  • mârăie
  • mârăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mârăi
(să)
  • mârăi
  • mârăiam
  • mârăii
  • mârăisem
a II-a (tu)
  • mârăi
(să)
  • mârăi
  • mârăiai
  • mârăiși
  • mârăiseși
a III-a (el, ea)
  • mârăie
(să)
  • mârăie
  • mârăia
  • mârăi
  • mârăise
plural I (noi)
  • mârăim
(să)
  • mârăim
  • mârăiam
  • mârăirăm
  • mârăiserăm
  • mârăisem
a II-a (voi)
  • mârăiți
(să)
  • mârăiți
  • mârăiați
  • mârăirăți
  • mârăiserăți
  • mârăiseți
a III-a (ei, ele)
  • mârăie
(să)
  • mârăie
  • mârăiau
  • mârăi
  • mârăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mârâi mârăi

  • 1. unipersonal (Despre câini) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Cîinii tăcură și se traseră mîrîind în umbră. SADOVEANU, O. I 351.
      surse: DLRLC
    • [Câinele] stătu în loc mîrîind ca în preajmă de vînat. ODOBESCU, S. III 183.
      surse: DLRLC
    • [Motanul] ori de cîte ori îl netezam, mîrîia. ȘEZ. I 147.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat peiorativ (Despre oameni) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bombăni 3 exemple
    exemple
    • La obraz seamănă cu bunicu-meu, unchiul Tone... Ca un cîine rău se uită la mine. Mîrîie. STANCU, D. 339.
      surse: DLRLC
    • S-or fi pus la masă și e rușine să venim cînd mănîncă, a mîrîit tata. PAS, Z. I 176.
      surse: DLRLC
    • Fata împăratului începu a cam mîrîi și a cîrti. SBIERA, P. 43.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Mâr + sufix -âi.
    surse: DEX '98 DEX '09