13 definiții pentru mândrie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mândrie sf [At: COD. VOR. 110/21 / Pl: ~ii / E: mândru + -ie] 1 (Înv) Înțelepciune. 2 (Înv) Pricepere. 3 (Înv; ccr) Faptă înțeleaptă. 4 (Înv) Gând. 5 (Îvr) Omenie. 6 (Îvr) Generozitate. 7 (Îvr) Legătură strânsă. 8 (Îvr) Atașament față de cineva sau de ceva. 9 Satisfacție. 10 Ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie. 11 Sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. 12 Măreție (1). 13 Ceea ce constituie prilej de laudă pentru cineva. 14 Lux. 15 Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii Si: îngâmfare, orgoliu, trufie, (înv) mândrețe (1). 16 (Îvr) Frumusețe. 17 Strălucire. 18 Splendoare. 19 (Ccr) Lucru frumos, strălucitor, splendid.

MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.

MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.

MÂNDRÍE f. 1) Sentiment al demnității și onoarei proprii. 2) Sentiment de mulțumire cauzat de un succes, de o reușită, de o victorie. 3) Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; măreție; îngâmfare; înfumurare; semeție; fală; fudulie. [G.-D. mândriei] /mândru + suf. ~ie

mândrie f. 1. în sens bun: sentiment nobil și înalt ce provine dintr’o încredere legitimă în propriul său merit și care îmboldește la fapte mari; 2. în sens rău: sentiment exagerat se imitează mândria legitimă și care face să ne credem mai presus de semenii noștri. [Vechiu-rom. mândrie, înțelepciune («începutul mândriei frica Domnului», Coresi); sensul intermediar este cumințenie exagerată, semeție, trufie; v. mândru].

MÎNDRÍE, mîndrii, s. f. 1. Faptul de a fi mîndru (2), fală, încredere în calitățile proprii. Știu, toți avem mîndria noastră. SADOVEANU, P. M. 26. I se umplea inima de mîndrie. ISPIRESCU, L. 39. Ochii săi mari și negri avea mîndria ochilor de vultur. ALECSANDRI, O. P. 11. ◊ Prilej de laudă, de fală, de mulțumire pentru cineva, cauză a mulțumirii cuiva. Pentru mine Creangă era o mîndrie, era un strigăt de luptă. SADOVEANU, E. 101. 2. Orgoliu, trufie, îngîmfare. Dezbracă-te degrabă de-orice deșertăciuni, Mîndrii, cruzimi, zavistii, mînii, bîrfîri, minciuni. MACEDONSKI, O. I 167. Praf, pulbere și cenușă! Nebuni ce din lăcomie, El pentru o biată lescaie, ea pentr-un ceas de mîndrie! HASDEU, R. V. 167.

mîndríe f. (d. mîndru). Vechĭ. Înțelepcĭune. Azĭ. Calitatea de a fi mîndru, fudulie, orgoliŭ, trufie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile

mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNDRÍE s. 1. v. semeție. 2. v. fală. 3. v. onoare. 4. v. îngâmfare.

MÂNDRÍE s. v. frumusețe, înțelepciune, mândrețe, splendoare, strălucire.

MÎNDRIE s. 1. semeție, (pop.) dîrzenie, făloșenie, făloșie. (O ținută plină de o falnică ~.) 2. (concr.) fală, glorie. (El e ~ țării noastre.) 3. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

mîndrie s. v. FRUMUSEȚE. ÎNȚELEPCIUNE. MÎNDREȚE. SPLENDOARE. STRĂLUCIRE.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AD OSTENTATIONEM (lat.) cu fală; cu mândrie; în mod ostentativ – A face un lucru ad ostentationem.

Intrare: mândrie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mândrie
  • mândria
plural
  • mândrii
  • mândriile
genitiv-dativ singular
  • mândrii
  • mândriei
plural
  • mândrii
  • mândriilor
vocativ singular
plural