mâncăcios, ~oasă smf, a [At: (a. 1689) GCR I, 285/28 / Pl: ~oși, ~oase / E: mânca + -(ă)cios] 1-2 (Persoană) care mănâncă mult și des, lacom la mâncare Si: (reg) mățos (1-2), mâncaci (1-2), mâncău (1-2), măncăreț (1-2), mâncător (1-2).

MÂNCĂCIOS ~oasă (~oși, ~oase) și substantival Care mănâncă mult și cu lăcomie. /a mânca + suf. ~ăcios

mâncăcios a. și m. cui place să mănânce într’una, lacom: om mâncăcios.

MÎNCĂCIOS, -OĂSĂ, mîncăcioși, -oase, adj. Care mănîncă mult (și des), care are mare poftă de mîncare; lacom la mîncare; mîncau. [Mierlele] sînt foarte mîncăcioase... și le place cu deosebire strugurii. ODOBESCU, S. III 27.

mîncăcĭós, -oásă adj. Care mînîncă mult. V. lacom.

mâncăcios adj. m., s. m., pl. mâncăcioși; adj. f., s. f. mâncăcioasă, pl. mâncăcioase

mâncăcios adj. m., s. m., pl. mâncăcioși; adj. f., s. f. mâncăcioasă, pl. mâncăcioase

mâncăcios adj. m., s. m., pl. mâncăcioși; f. sg. mâncăcioasă, pl. mâncăcioase

MÂNCĂCIOS adj., s. 1. adj. avid, lacom, nesătul, nesățios, pofticios, (livr.) insațiabil, vorace, (rar) lăcomit, lăcomos, (înv. și reg.) mâncător, (reg.) lingareț, mâncăreț, (Mold.) hulpav, (înv.) hrănaci, mâncaci. (Om ~.) 2. s. v. mâncău.

mâncăcios, -oasă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre ființe) <pop. și fam.> hrănaci. Este atât de mâncăcios, încât ar mânca întruna. 2 adj. (despre ființe) avid, insațiabil, lacom, nesătul, nesățios, pofticios, vorace, <livr.> adefag, edace, <rar> lăcomit, <pop. și fam.; deprec.> nehalit, <pop.> hulpav, lăcomos, <înv. și reg.> lingăreț, lupav, mâncător, <reg.> burcaș, codriș, gituos, hârbareț, hlipicios, holpan, leșinat², limpăit, lincăit, lingăreț, lingăricios, lișcotos, mâncăreț, meschericios, neplin, nestașnic, <înv.> mâncaci, <fig.; pop. și fam.> mâțos, <fig.; înv. și reg.> desfundat², <fig.; reg.> destupat, mățos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieți voinici și mâncăcioși. 3 s.m., s.f., adj. gurmand, <pop.> găman, <fam.> gurmet, <fam.; glum. sau peior.> mâncău, <înv. și reg.> licău, <reg.> folticos, hlipicios, hupit, hutupală, lincăit, mâncălău, <reg.; deprec. sau peior.> ghiorlan, <reg.; iron.> găulea, <înv.> legumăreț, licăritor¹, <arg.> înfulecos. Este un mare mâncăcios căruia îi plac mâncărurile bune.

MÎNCĂCIOS adj., s. 1. adj. avid, lacom, nesătul, nesățios, pofticios, (livr.) insațiabil, vorace, (rar) lăcomit, lăcomos, (înv. și reg.) mîncător, (reg.) lingareț, mîncăreț, (Mold.) hulpav, (înv.) hrănaci, mîncaci. (Om ~.) 2. s. mîncău, (pop.) găman, (reg.) folticos, hutupală, mîncălău. (E un mare ~.)

MÎNCĂClOS, -OÁSĂ adj. Care mănîncă mult și des, lacom (la mîncare); (învechit și regional) mîncător, (regional) mîncăreț (1), (neobișnuit) mîncaci. V. m î n c ă u¹. În loc de mîncâcios la bucate, fii postitoriu (a. 1689). GCR I, 285/28. Plase largi acațâ de pari înalți lucioși în care lesne prinde pe sturzii mîncăcioși. OLLĂNESCU, H. O. 345. Știi, Maria, eu sînt foarte mîncâcios. V. ROM. octombrie 1954, 137. Bietul Strîmbă-Lemne. . . lungește zama rămasă de mîncăciosul Stat-Palmă. CĂTANĂ, P. B. III, 93. - Pl.: mîncăcioși, -oase. – Mînca + suf. -(ă)cios.