MÎNCĂClOS, -OÁSĂ adj. Care mănîncă mult și des, lacom (la mîncare); (învechit și regional) mîncător, (regional) mîncăreț (1), (neobișnuit) mîncaci. V. m î n c ă u¹. În loc de mîncâcios la bucate, fii postitoriu (a. 1689). GCR I, 285/28. Plase largi acațâ de pari înalți lucioși în care lesne prinde pe sturzii mîncăcioși. OLLĂNESCU, H. O. 345. Știi, Maria, eu sînt foarte mîncâcios. V. ROM. octombrie 1954, 137. Bietul Strîmbă-Lemne. . . lungește zama rămasă de mîncăciosul Stat-Palmă. CĂTANĂ, P. B. III, 93. - Pl.: mîncăcioși, -oase. – Mînca + suf. -(ă)cios.