LUSTRAGIU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru¹ + suf. -agiu.

lustragiu sm [At: DLR ms / Pl: ~gii / E: lustru + -agiu] Bărbat care curăță și lustruiește (1) încălțămintea Si: văcsuitor.

LUSTRAGIU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru¹ + suf. -agiu.^[1]

LUSTRAGIU, lustragii, s. m. Persoană care se ocupă cu lustruirea încălțămintei; văcsuitor.

LUSTRAGIU ~i m. Persoană specializată în lustruirea încălțămintei. [Sil. lus-tra-] /lustru + suf. ~agiu

lustragiù m. care curăță și face lustru la ghete.

lustragíŭ m. (turc. lustroğu). Văxuĭtor de ghete.

văxuitór m. Acela care are ocupațiunea de a văxui saŭ de a lustrui pe stradă încălțămintea trecătorilor. – Și lustragiŭ.

lustragiu s. m., art. lustragiul; pl. lustragii, art. lustragiii (desp. -gi-ii)

lustragiu s. m., art. lustragiul; pl. lustragii, art. lustragiii (-gi-ii)

lustragiu s. m., art. lustragiul; pl. lustragii, art. lustragiii

lustragiu

LUSTRAGIU s. văcsuitor. (E de profesie ~.)

lustragiu s.m. văcsuitor, <rar> lustruitor, <înv.> curățător de ghete. Un lustragiu își așteaptă clienții în colțul străzii.

LUSTRAGIU s. văcsuitor. (E de profesie ~.)