lodbă sf [At: LB / V: liobă, loabă, loabdă, loadbă, loazbă, lobă, lobdă, lobtă, lodavă, ~dvă, lorbă, losbă, lospă, lotvă, lozbă / Pl: ~be / E: ucr лодва] 1 (Reg) Scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi de copac, cioplită numai cu securea Vz (reg) blană, foastăn. 2 (Reg; rar) Ușă. 3 (Îrg) Pat făcut din țăruși bătuți în pământ, peste care se așezau scânduri. 4 (Îrg; pgn) Pat mic și jos. 5 (Reg) Loc pe cuptor unde dorm, de obicei, copiii. 6 (Reg) Bucată lungă de lemn despicată dintr-un trunchi de copac Vz bârnă, grindă. 7 (Reg) Par. 8 (Reg; îf lobă) Jumătate dintr-un trunchi de fag. 9 (Reg) Bucată de pământ. 10 (Reg) Bulgăre de pământ. 11 (Reg; rar) Bucată de carne. 12 (Reg) Așchie mare desprinsă dintr-un buștean cioplit cu securea. 13 (Reg; îf lospă) Fulg mare de zăpadă.

LÓDBĂ s. f. v. lobdă.

lodbă f. pl. Mold. despicături mari de lemne: un car încărcat cu lodbe de fag CR. [Rut. LODVA, scândură lată].

lódbă și lózbă f., pl. e (rut. lódva. V. și lobă și cp. cu bujlă, d. vsl. *bydlo). Est. Despicătură dintr’un buștean (ca lemnele de foc lungĭ de un metru). – Și lobdă (Mold. Șez. 36, 11) și lodvă (Bucov. Rev. I. Crg. 5, 126). Și’n vest lozbă (Doĭna, 2-3, 44). V. fache, cărăveĭ.

loabă sf vz lodbă

loadbă sf vz lodbă

loazbă sf vz lodbă

lobă sf vz lodbă

lobdă¹ sf vz lodbă

lobtă sf vz lodbă

lodavă sf vz lodbă

lodvă sf vz lodbă

lorbă sf vz lodbă

losbă sf vz lodbă

lospă sf vz lodbă

lotbă sf vz lodbă

lotvă sf vz lodbă

lozbă sf vz lodbă

LÓBDĂ, lobde, s. f. (Regional) Bucată de lemn lungă de 1-2 m despicată cu toporul dintr-un trunchi de copac; scîndură groasă făcută din despicătura unui trunchi și cioplită numai cu securea. Boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. SADOVEANU, O. III 448. – Variantă: lódbă (CREANGĂ, A. 82) s. f.

lóbă f., pl. e (var. din lodbă). Ml. Bucată: o lobă de dovleac.

lóbdă, V. lodbă.

lózbă, V. lodbă.

!lodbă (reg.) s. f., g.-d. art. lodbei; pl. lodbe

lodbă/lobdă (reg.) s. f., g.-d. art. lodbei/lobdei; pl. lodbe/lobde

lódbă/lóbdă s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

lodbă

lobdă v. lodbă

lóbdă v. lodbă

LÓDBĂ s. (reg.) toblă. (~ despicată dintr-un stejar.)

LODBĂ s. (reg.) toblă. (~ despicată dintr-un stejar.)

lódbă (lódbe), s. f. – Lemn, trunchi de copac, lemn brut. – Var. loadbă, lodbă, lodvă. Rut. lodva (Tiktin; Scriban; Candrea). Este mai puțin sigură legătura cu pol. łupka „butuc” (Cihac, II, 175).

lódbă, lodbe, s.f. – (reg.) 1. Scânduri late având lungimea de circa 2 m, obținute prin despicarea trunchiurilor de copaci cu ajutorul securii și a icurilor; lodbele se transportă cu carul până în sat; erau lăsate la uscat, în podul casei, timp de un an (Stoica, Pop, 1984: 47). 2. Ster de lemn: „Se așază pe pământ o lodbă și să freacă pe ie o botă de alun” (Memoria, 2004-bis: 1.213). – Din ucr. lodva „scândură lată” (Scriban, Șăineanu; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

lódbă, -e, s.f. – 1. Scânduri late având lungimea de circa 2 m, obținute prin despicarea trunchiurilor de copaci cu ajutorul securii și a icurilor; lobdele se transportă cu carul până în sat; erau lăsate la uscat, în podul casei, timp de un an (Stoica, Pop 1984: 47). 2. Ster de lemn: „Se așază pe pământ o lodbă și să freacă pe ie o botă de alun” (Memoria 2004-bis: 1213), referitor la tehnica aprinderii focului viu. – Din ucr. lodva (Tiktin, Scriban, Candrea, MDA).