LIRICĂ s. f. 1. Totalitatea producțiilor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. Lirica lui Eminescu. 2. Poezia lirică, genul poetic liric. Marea forță educativă a liricii constă în faptul că cititorul nu vrea pur și simplu să-l imite pe erou, să fie «așa cum este acest erou», ci devine el însuși acest erou. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 4/1.

LIRICĂ s.f. 1. Totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. Poezia lirică, genul liric. [Cf. fr. lyrique].

LIRICĂ ~ci f. Totalitate a operelor lirice ale unui poet, ale unui popor etc. [G.-D. liricii] <fr. lyrique, lat. lyricus, ngr. lyrikós

lirică f. poezie lirică, expresiunea cea mai înaltă a cugetării și a sentimentului; ea îmbrățișează toate poemele (oda, elegia, balada, sonetul), în cari se exprimă mișcările cele mai vii ale sufletului omenesc, dela entuziasmul religios până la pasiunile profane.

LIRIC, -Ă I. adj. 1. (despre poezii) care exprimă direct sentimente și emoții în legătură cu realitatea. ♦ gen ~ = gen literar cuprinzând opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor și emoțiilor poetului. ♦ (fig.) sentimental, sensibil. 2. (despre poeți; și s.) care scrie poezii lirice (1). 3. referitor la muzica de operă. ♦ (despre voce) caracterizată prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate. II. s. f. 1. totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. poezia lirică, genul liric. (< fr. lyrique, lat. lyricus)

lirică s. f., g.-d. art. liricii

lirică s. f., g.-d. art. liricii

lirică s. f., g.-d. art. liricii