lingurar [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ~iu / Pl: ~i / E: lingură + -ar] 1-4 sm, am (Persoană) care (face sau) vinde linguri (1) și accesorii de bucătărie din metal sau din lemn. 5-6 sm, am (Țigan) care (vinde sau) confecționează linguri prin metode rudimentare. 7-8 sm, am (Mar) (Țigan) toboșar. 9 sm, (pop) Suport special pe care se țin sau de care se atârnă la țară lingurile (1) și alte accesorii de bucătărie. 10 sm (Reg) Pungă de piele în care ciobanii își țin lingura (1). 11 sm (Iht; șîs crap ~) Crap tânăr de lungimea unei linguri (1).

LINGURAR², lingurare, s. n. Poliță specială unde se țin lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie.

lingurár m. Albier, rudar, acela care face lingurĭ de lemn, fuse, albiĭ ș. a. (în general, Țigan). S. n., pl. e Cutie de ținut tacîmurile de masă.

lingurar¹ (obiect) s. n., pl. lingurare

lingurar² (obiect) s. n., pl. lingurare

lingurar (obiect) s. n., pl. lingurare

lingurar.

lingurar s.m. rudar¹, țigan de vatră, țigan rudar, <reg.> rudaș¹. Lingurarii fac albii, linguri, fuse etc. din lemn.

lingurár, lingurare, s.n. 1. Suport de lemn agățat de perete, pe care se țineau lingurile (în casele de la țară). 2. Meșter care confecționează linguri de lemn: „O fost un lingurar, așe covătari, no” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 124). – Din lingură + suf. -ar (DEX).

lingurar, lingurare, s.n. – Suport de lemn agățat de perete, pe care se țineau lingurile (în casele de la țară). – Din lingură (< lat. lingula) + suf. -ar (DEX).