8 definiții pentru lingurar (obiect)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

lingurar [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ~iu / Pl: ~i / E: lingură + -ar] 1-4 sm, am (Persoană) care (face sau) vinde linguri (1) și accesorii de bucătărie din metal sau din lemn. 5-6 sm, am (Țigan) care (vinde sau) confecționează linguri prin metode rudimentare. 7-8 sm, am (Mar) (Țigan) toboșar. 9 sm, (pop) Suport special pe care se țin sau de care se atârnă la țară lingurile (1) și alte accesorii de bucătărie. 10 sm (Reg) Pungă de piele în care ciobanii își țin lingura (1). 11 sm (Iht; șîs crap ~) Crap tânăr de lungimea unei linguri (1).

LINGURÁR2, lingurare, s. n. Poliță specială unde se țin lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie.

lingurár m. Albier, rudar, acela care face lingurĭ de lemn, fuse, albiĭ ș. a. (în general, Țigan). S. n., pl. e Cutie de ținut tacîmurile de masă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lingurár2 (obiect) s. n., pl. linguráre

lingurár (obiect) s. n., pl. linguráre


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lingurár, lingurare, s.n. – Suport de lemn agățat de perete, pe care se țineau lingurile (în casele de la țară). – Din lingură (< lat. lingula) + suf. -ar (DEX).

Intrare: lingurar (obiect)
lingurar2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lingurar
  • lingurarul
  • linguraru‑
plural
  • lingurare
  • lingurarele
genitiv-dativ singular
  • lingurar
  • lingurarului
plural
  • lingurare
  • lingurarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lingurar (obiect)

  • 1. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Lingură + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09