LIMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

limită sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 269 / V: ~e, limit sm / Pl: ~te / E: fr limite, lat limes, -tis] 1 (Șîs) ~ teritorială Linie care separă două țări, două teritorii vecine Si: graniță, hotar. 2 Linie care separă două terenuri, două proprietăți vecine Si: (pop) hat, răzor. 3 (Lin, îs) ~ silabică, ~ta silabica Loc unde se termină o silabă și începe o alta în fluxul vorbirii. 4 (Îlav) De ~ Care se află la granița dintre două zone, dintre două domenii. 5 Parte extremă, punct inițial sau final al unei suprafețe, al unui lucru etc. Si: extremitate, margine. 6 (Îla) Fără ~te Care este sau pare a fi nelimitat, nesfârșit. 7 Termen extrem, începutul sau sfârșitul unei perioade de timp. 8 (Îs) ~ de vârstă Vârstă până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. 9 (Spt; îe) A câștiga înainte de ~ A câștiga prin knock-out sau abandonul adversarului, înainte de sfârșitul meciului de box. 10 (Fig) Cadru care circumscrie existența, manifestarea sau devenirea unei acțiuni, a unei idei, a unei probleme etc., uneori restrângând posibilitățile de manifestare ale acestora. 11 (Îe) În ~ta (sau în ~tele) posibilităților Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile, mijloacele etc. cuiva. 12 (Fig) Punct unde se oprește posibilitatea de acțiune, de manifestare a cuiva sau a ceva. 13 (Îlc) În ~ta (sau ~tele) în care În măsura în care... 14 (Îlav) La ~ În măsura posibilităților cuiva sau a ceva. 15 (Îal) În cele din urmă. 16 (Îal) În ultimă instanță. 17 Prag pe care posibilitățile fizice sau intelectuale ale cuiva nu au capacitatea de a-l depăși la un moment dat. 18 Punct care împiedică extinderea posibilităților de acțiune, de manifestare a cuiva sau a ceva. 19 (Îs) ~ funcțională Valoare minimă sau maximă care marchează intrarea sau ieșirea din funcție a unui mecanism psihifiziologic și, corespunzător, a unei activități psihice. 20 (Îla) De ~ Extrem. 21 (Îlav) Fără (de) ~ (sau ~te) Fără măsură Si: exagerat. 22 (Îlav) Peste (orice) ~ Foarte mult Si: excesiv. 23 (Îe) A trece peste (sau dincolo) de orice ~ (sau ~te) A merge dincolo de ceea ce este permis de lege, de morală etc. 24 (Muz) Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. 25 (Mat) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 26 Grad minim de la care se începe un proces sau de la care se atribuie o caracteristică. 27 Valoare maximă până la care se conservă o proprietate sau se poate desfășura un proces.

LIMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

LIMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, linie mărginașă, margine. ◊ Fig. Înțeleg afacerile voastre, dar totul are o limită. C. PETRESCU, C. V. 132. ◊ Limită de vîrstă = vîrstă pînă la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. ♦ (Muz.) Tonul extrem cel mai înalt sau cel mai profund pe care-l poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (Mai ales în expr.) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, regiuni etc.; graniță, hotar.

LIMITĂ s.f. 1. Ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ Cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (Fig.) Punct pînă la care pot ajunge posibilitățile cuiva. [< fr., it. limite, cf. lat. limes – margine].

LIMITĂ s. f. 1. valoare extremă (maximă sau minimă) a unei mărimi. ◊ ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ la ~ = în caz extrem. ◊ cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce, un instrument. 2. (mat.) valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (fig.) punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. (< fr. limite, lat. limes, -itis)

limită s. f. în constr. la limită 1994 În caz extrem v. contraproductiv (traduce fr. à la limite)

LIMITĂ ~e f. 1) Punct ce marchează sfârșitul unei întinderi sau suprafețe. ◊ ~ teritorială linie de demarcație care desparte diferite țări; hotar; graniță; frontieră. 2) Ton al unei voci sau al unui instrument, caracterizat prin înălțime sau profunzime extremă. 3) Punct extrem al unei acțiuni; linie de sus a unei evoluții. ◊ ~ de vârstă vârstă după care o persoană nu mai poate exercita o anumită funcție publică. 3) mat. Valoarea fixă spre care tind valorile unei mărimi variabile. 4) fig. Punct final pe care îl pot atinge posibilitățile, mijloacele sau capacitățile unei persoane. /<fr. limite, lat. limes, ~itis

limită f. 1. linie de separațiune: limitele orașului; 2. fig. margine: libertatea are limitele ei.

*límită f., pl. e (lat. limes, limitis m.; fr. limite f.). Hotar, graniță, margine, frontieră, fruntarie: limitele uneĭ țărĭ, uneĭ moșiĭ, uneĭ călătoriĭ, (fig.) ale uneĭ acțiunĭ. Mat. Mărime de care alta se poate apropia indefinit fără s’o ajungă vre-o dată: cercu e limita superioară a perimetrelor poligoanelor înscrise. V. asimptotă.

limit sm vz limită

limite sf vz limită

caz-limită s. n. 1973 Caz ieșit din comun v. elev-problemă (din caz + limită; cf. fr. cas-limite)

experiment-limită s. n. Experiment dus până la extremă ◊ „Împrumutul străin, clișeul sec, experimentul-limită care, în loc să afirme originalitatea tânărului creator, îl înfeudează unor formule de mult perimate.” Cont. 2 XII 66 p. 3. ◊ „O expoziție bienală de stat, s-a spus adeseori, nu poate fi doar rezultatul vectorilor celor mai decis orientați către experimentul-limită, chiar dacă în multe ateliere individuale stadiul actual de evoluție al artistului n-ar putea fi ilustrat prin altceva decât prin exclusivismul gustului său specializat.” Sc. 7 I 71 p. 4 (din experiment + limită)

scor-limită s. n. (sport) Scor minim ◊ „La prima vedere, elvețienii, după scorul-limită din fața echipei vest-germane, par a fi mai redutabili decât francezii.” Sc. 28 II 70 p. 7. ◊ „14 [meciuri] s-au încheiat cu scorul-limită de 10.” I.B. 5 X 70 p. 4 (din scor + limită)

situație-limită s. f. Situație care nu dă posibilitatea alegerii, impunând folosirea la maximum a capacităților (fizice, psihice etc.) ◊ „Autorul alege o formulă dramatică prin firea ei explicită, relevându-și eroii, am spune, în situații-limită.” Cont. 15 V 64 p. 4. ◊ „Preluând schema literară a nuvelei «medievale», M. L.C. încearcă și reușește, în fond, niște foarte largi portrete surprinzând [...] caracterele umane într-o situație-test, sau după un termen de mult acreditat, situație-limită.” R.l. 8 X 72 p. 2; v. și Mag. 4 II 67 p. 5, Luc. 11 III 67 p. 20, Cont. 9 VI 67 p. 5; v. și impact (din situație + limită; cf. fr. situation-limite; DMN 1965; FC I 65, A. Giurescu M.C. 35)

termen-limită s. n. Ultimul termen ◊ „Patinatorii au termene-limită de evoluție pe gheață: o oră și jumătate sau două ore.” Cont. 22 I 71 p. 2. ◊ „De reținut că nu există un termen-limită de înscriere a dobânzii. Dimpotrivă, operațiunile de înscriere în librete sau de plată efectivă se fac oricând.” Sc. 10 VIII 75 p. 3. ◊ „Liderul organizației politico-militare șiite «AMAL», N.B., a declarat ziariștilor că nu este legat de un termen-limită în ceea ce privește problema ostaticilor [...]” R.l. 26 V 85 p. 6 (din termen + limită)

limită s. f., g.-d. art. limitei; pl. limite

limită s. f., g.-d. art. limitei; pl. limite

limită s. f., pl. limite

+termen-limită s. n., pl. termene-limită

!situație-limită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situația-limită (-ți-a), g.-d. art. situației-limită; pl. situații-limită

situație-limită s. f. (sil. -tu-a-ți-e), art. situația-limită (sil. -ți-a)

LIMITĂ s. 1. v. extremitate. 2. limită teritorială v. frontieră. 3. v. extremitate. 4. v. margine. 5. v. cuprins. 6. graniță, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. v. restricție. 8. v. prag. 9. margine, măsură. (Orice lucru are o ~.)

LIMITĂ s. 1. cap, capăt, colț, extremă, extremitate, margine, (înv.) sconcenie. (La cealaltă ~ a țării.) 2. limită teritorială = frontieră, graniță, hotar, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.) 3. extremitate, margine, (înv.) soroc. (La ~ cîmpiei.) 4. linie, margine. (S-a oprit la ~ satului.) 5. cuprins, (rar) perimetru, (înv.) ocol. (În ~ cetății.) 6. graniță, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. restricție, (rar) mărginire. (Generalizează fără nici o ~.) 8. (FIZIOL.) prag. (~ de excitabilitate.)

LIMITE, revistă literară de atitudine anticomunistă, apărută la Paris (1969-1985), sub conducerea lui Virgil Ierunca și N. Petra. A publicat versuri, critică și istorie literară, amintiri, recenzii, cronici, articole ale scriitorilor români în exil. Colaboratori: Monica Lovinescu, Șt. Baciu, I. Negoițescu, Al. Lungu, I. Caraion, P. Goma, V. Tănase ș.a.