LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen peiorativ dat în trecut de românii ortodocși celor de altă religie; p. ext. denumire atribuită cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext., pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

liftă sf [At: COSTINESCU / V: (reg) litfă, litvă / Pl: ~te / E: slv литва] 1 (Adesea însoțit de determinări peiorative) Termen injurios dat de românii ortodocși popoarelor de altă religie sau de altă confesiune creștină decât cea ortodoxă. 2 (Pex) Termen injurios adresat cotropitorilor. 3 (Pex) Termen injurios adresat unui străin. 4 (Pex) Păgân. 5 (Pex) Animal sălbatic.

LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat în trecut de românii ortodocși popoarelor de altă religie; p. ext. termen de ocară dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext. pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Nume de ocară dat cotropitorilor (mai ales turci sau tătari) ale căror armate invadau țara noastră, dedîndu-se la devastări și prădăciuni. Și eu rămîn să mor pe-aici Cu liftele păgîne. COȘBUC, P. I 77. Nu căta că-s vechi de zile: în tinerețele mele M-am bătut cu multe lifte, care de care mai rele. HASDEU, R. V. 60. Săriți cu toții pe liftele trufașe, Viteazul Ștefan-vodă vă cheamă-n vitejie. ALECSANDRI, P. III 202. 2. Termen de ocară cu care este denumit un om rău, cîinos; p. ext. un animal rău. Să piei din ochii mei, liftă. CAMILAR, N. II 241. Hei! fiară veninoasă! Liftă necredincioasă! ALECSANDRI, P. P. 138.

LÍFTĂ ~e f. înv. 1) Persoană sau popor de altă religie. 2) fig. Om rău la inimă. /<sl. Litva

lìftă f. V. litfă: Turci, liftă rea POP.

líftă f., pl. e (din maĭ vechĭu litfă, litvă, de la numele Litveĭ, Lituania, aĭ căreĭ locuitorĭ, Lifteniĭ, eraŭ idolatri în sec. 14 apoĭ catolicĭ, și decĭ „lifte”. Cp. cu lișiță). Fam. Iron. Eretic, străin, om de altă religiune saŭ cu alte obiceĭurĭ: Jidanu-ĭ liftă blestemată.

litfă sf vz liftă

litfean sm vz liftă^[1]

litovan sm vz liftă

litovă sf vz liftă

litvă sf vz liftă

litfă m. 1. neortodox, eretic ca Litfenii (în sec. XIV ei erau încă idolatri): alei! fiară veninoasă, litfă rea necredincioasă POP.; 2. aplicat popoarelor catolice în luptă cu Românii (și în special Polonilor și Ungurilor): săriți cu toții pe litfele trufașe! AL.; 3. (ironic) străin, venetic: au umplut moșia de litfe blestemate AL.; 4. neam cumplit: cazaci, capcâni și alte lifte spurcate CR. [Vechiu-rom. Litfa, Lituania].

lítfă, V. liftă.

lítvă, V. liftă.

liftă s. f., g.-d. art. liftei; pl. lifte

liftă s. f., g.-d. art. liftei; pl. lifte

líftă s. f., g.-d. art. líftei; pl. lífte

liftă, -te.

líftă (lífte), s. f. – 1. Lituanian. – 2. Străin, venetic. – 3. Păgîn, necredincios. – Var. (înv.) litvă, liftă. Pol. litwa „lituanian” (Cihac, II, 173), Tiktin); pentru evoluția semantică, cf. Șeineanu, Semasiol., 235.

liftă, lifte s. f. (înv., peior.) om rău / hain.