15 definiții pentru lector (grad did.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lector, ~ă smf [At: SĂULESCU, GRAM. ROM. II, 127/1 / V: (înv) leptor / A și: lector / Pl: ~i, ~e / E: lat lector, fr lecteur, ger Lektor, rs лектор] 1 Persoană care citește cu voce tare în fața unui auditoriu. 2 (Îvr) Cleric care are sarcina de a citi cu voce tare, în timpul slujbei, pasaje din cărțile sfinte. 3 (Liv) Persoană care are obișnuința de a citi Si: cititor. 4 (Iuz) Persoană care ține lecții sau care conduce seminarele de învățământ politic în universitățile populare etc. 5 Grad universitar, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul Si: (îvr) lectriță (1), (rar) lectoriță (1). 6 Persoană care are gradul de lector (5). Si: (îvr) lectriță (2), (rar) lectoriță (2). 7 Membru al unui lectorat (2). 8 Persoană care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și face referințe asupra lor.

LÉCTOR1, -Ă, lectori, -e, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Grad în unele instituții de învățământ superior, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul; persoană care are acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. (Ieșit din uz) Persoană care ținea lecții sau care conducea seminariile în învățământul politic, în universitățile populare etc. – Din germ. Lektor.

LÉCTOR1, -Ă, lectori, -e, s. m. și f. 1. Grad în unele instituții de învățământ superior, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul; persoană care are acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. (Ieșit din uz) Persoană care ținea lecții sau care conducea seminariile în învățământul politic, în universitățile populare etc. – Din germ. Lektor.

LÉCTOR, -Ă, lectori, -e, s. m. și f. 1. Grad în unele instituții de învățămînt superior, între asistent și conferențiar. ♦ Persoană care ține lecții sau care conduce seminariile în diferitele forme ale învățămîntului politic. Un ajutor prețios pentru îmbunătățirea calității învățămîntului de partid îl constituie grupele de lectori de pe lîngă fiecare comitet regional de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2792. 2. (Rar) Cititor. Catalogul bibliotecii e alcătuit în ordine alfabetică, după numele autorului. Alte cataloage indică lectorilor subiectul cărții. STANCU, U.R.S.S, 32. Cine este omul adevărat al acestor întîmplări. – Dan ori Dionis? Mulți din lectorii noștri vor fi căutat cheia întîmplărilor lui în lucrurile ce-l încunjurau. EMINESCU, N. 83.

LÉCTOR1, -Ă s.m. și f. 1. Grad didactic universitar, situat între asistent și conferențiar; persoană care deține acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. Conducător de seminarii în diferite forme de învățământ politic. [< germ. Lektor].

LÉCTOR1, -Ă s. m. f. 1. grad didactic universitar, între asistent și conferențiar; cel care îl deține. 2. membru al unui lectorat (2). (< germ. Lektor)

léctor s. m. Angajat al unei edituri care are obligația să citească și să propună spre publicare sau să respingă lucrările prezentate de autori ◊ „E.J., lectorul ediției, și el un fin cunoscător al literaturii lui Istrati, avea să fixeze, apoi, prin întrebările adresate invitaților [...] cursul întregii discuții [...]” R.lit. 19 XII 85 p. 24 (cf. fr. lecteur; DN, DEX – alte sensuri, DN3)

LÉCTOR1 ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care predă un obiect de studiu într-o instituție de învățământ superior. 2) Persoană cu grad didactic universitar aflat între cel de asistent și cel de conferențiar. /<germ. Lektor

lector m. 1. cititor; 2. profesor de limbi moderne (la o Universitate germană).

*léctor și (maĭ corect) lectór m. (lat. léctor, -oris, cititor, d. légere, a citi. V. legendă). Cititor. Profesor de un grad mic însărcinat cu predarea uneĭ limbĭ moderne la o universitate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

léctor s. m., pl. léctori

léctor (grad în învățământ, cititor) s. m., pl. léctori

lector (ajutorul profesorului de limbi moderne).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

léctor, lectori s. m. (În primele veacuri creștine) Treaptă de intrare în rândul candidaților pentru hirotonia în diacon, acordată prin hirotezie, având dreptul să susțină lecturile biblice la slujbele bisericești și să se ocupe de cântarea bisericească psaltică și de învățământul catehumenilor; anagnost, citeț. – Din lat. lector -oris.

Intrare: lector (grad did.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lector
  • lectorul
  • lectoru‑
plural
  • lectori
  • lectorii
genitiv-dativ singular
  • lector
  • lectorului
plural
  • lectori
  • lectorilor
vocativ singular
  • lectorule
  • lectore
plural
  • lectorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lector, -ă lector lectoră rar feminin

  • 1. Grad în unele instituții de învățământ superior, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul; persoană care are acest grad.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Membru al unui lectorat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. ieșit din uz Persoană care ținea lecții sau care conducea seminariile în învățământul politic, în universitățile populare etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Un ajutor prețios pentru îmbunătățirea calității învățămîntului de partid îl constituie grupele de lectori de pe lîngă fiecare comitet regional de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2792.
      surse: DLRLC

etimologie: