14 definiții pentru laudă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).

LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).

laudă sf [At: COD. VOR. 148/5 / Pl: ~de / E: lăuda] 1 Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva Si: elogiu. 2 (Îla) Vrednic (sau demn) de ~ (sau de toată ~da, ori de toate ~dele) Meritoriu. 3 (Îla) (Plin) de (mare) ~ (sau de ~de) Elogios. 4 (Îlav) Cu ~ Cu rezultate bune. 5 (Îal) Lăudabil. 6 (Îal) În mod elogios. 7 (Pex; construit cu genitivul obiectiv) Preamărire. 8 (Înv, îlv) A aduce ~ A lăuda. 9 (Îal; cu elipsa verbului) A preamări. 10 (Bis) Imn religios de preamărire a lui Dumnezeu. 11 (Pex) Venerație față de divinitate. 12 (Îvp; urmat de subordonate introduse prin „că”) Recunoștință. 13 (Pex; înv; în legătură cu verbele a dobândi, a câștiga, a agonisi) Glorie. 14 (Bis) Măreție a divinității. 15 Exagerare a unor merite. 16 Atribuire a unor merite inexistente, cu scopul de a trezi interes, de a linguși, sau de a flata Si: măgulire, lingușire, flatare.

LÁUDĂ, laude, s. f. Prețuire exprimată prin cuvinte a unui lucru, a unei persoane sau a faptelor și meritelor ei; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. Să fiu răsplătit... prin laude meritate. ODOBESCU, S. III 10. Un glas unanim de laudă umplu toată sala. ALECSANDRI, O. P. 10. Pentru ca să dea o ațîțare mai vie acestor laude silite, defăimau... petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I 75. Lauda de sine nu miroase bine. ♦ Mărire, slavă, cinste, glorie. Laudă, laudă pumnului strîns. Glorie celor ce merg către mîine. TULBURE, V. R. 28. Laudă poporului ce a știut să dobîndească drepturile Patriei. BOLINTINEANU, O. 247. – Pronunțat: la-u-.

LÁUDĂ ~e f. Apreciere prin cuvinte a meritelor, a calităților cuiva (sau a ceva). Demn de ~.~a de sine nu miroase a bine nu e frumos să te lauzi. [G.-D. laudei; Sil. la-u-] /v. a lăuda

laudă f. cuvinte prin care se înalță meritul cuiva. [Lat. LAUDEM].

láudă f., pl. e (lat. laus, laudis, it. lode și loda). Acțiunea de a lăuda. Elogiŭ, cuvinte pin care lauzĭ, pin care relevi meritu. Fig. A cînta laude, a glorifica. V. panegiric.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

láudă (la-u-) s. f., g.-d. art. láudei; pl. láude

láudă s. f. (sil. la-u-), g.-d. art. láudei; pl. láude


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LÁUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.

LÁUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganță, atenție, cinste, cinstire, considerație, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, prețuire, respect, semeție, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.

LAUDĂ s. 1. cinste, cinstire, elogiu, giorie, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor.) 2. binecuvîntare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. (~ vremurilor noastre.) 3. compliment, flatare, măgulire. (E sensibil la ~e.)

laudă s. v. APRECIERE. AROGANȚĂ. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. FALĂ. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MÎNDRIE. ONOARE. ORGOLIU. PREȚUIRE. RESPECT. SEMEȚIE. STIMĂ. TRECERE. TRUFIE. VANITATE. VAZĂ.

Laudă ≠ bârfire, blamare, critică, mustrare, ocară, ponegrire, ponosire, ponegreală


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

láudă, laude s. f. 1. Prețuire față de cineva sau ceva, exprimată prin cuvinte; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! glorie! cinste! 2. (La pl.) Un grupaj de cântări din slujba utreniei; odă. 3. (La pl.) Laude bisericești = cele șapte slujbe prin care Bis. aduce lui Dumnezeu cinstire și laudă necurmată, zilnică, din partea tuturor credincioșilor: vecernia, pavecernița, mezonoptica, utrenia (cu ceasul I), ceasurile III, VI și IX, având în centrul lor Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă a cultului Bisericii. – Din lăuda (deriv. regr.).

Intrare: laudă
  • silabație: la-u-dă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laudă
  • lauda
plural
  • laude
  • laudele
genitiv-dativ singular
  • laude
  • laudei
plural
  • laude
  • laudelor
vocativ singular
plural

laudă

  • 1. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: elogiu 4 exemple
    exemple
    • Să fiu răsplătit... prin laude meritate. ODOBESCU, S. III 10.
      surse: DLRLC
    • Un glas unanim de laudă umplu toată sala. ALECSANDRI, O. P. 10.
      surse: DLRLC
    • Pentru ca să dea o ațîțare mai vie acestor laude silite, defăimau... petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I 75.
      surse: DLRLC
    • Lauda de sine nu miroase bine.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie!
      exemple
      • Laudă, laudă pumnului strîns. Glorie celor ce merg către mîine. TULBURE, V. R. 28.
        surse: DLRLC
      • Laudă poporului ce a știut să dobîndească drepturile Patriei. BOLINTINEANU, O. 247.
        surse: DLRLC

etimologie: