jurasic, ~ă [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr jurasic] 1 sn A doua perioadă a mezozoicului, în care predomină gimnospermele și apar angiospermele, iar fauna este reprezentată prin aproape toate tipurile de viețuitoare. 2 sn Grup de roci formate în jurasic (1). 3 a Care ține de jurasic (1). 4 a Propriu jurasicului (1). 5 a Caracteristic jurasicului (1). 6 a Referitor la jurasic (1). 7-8 sn, a (Teren sedimentar) care se întâlnește frecvent în Munții Jura.

JURASIC adj. și sbst. 🗺 Se zice de un teren sedimentar, din perioada secundară, care s’a format după trias și înainte de constituirea terenului cretaceu; i s’a dat această numire după munții Jura compuși în mare parte din roce de această natură [fr.].

JURASIC², -Ă, jurasici, -e, adj. (Geol.) Format în perioada a doua a erei mesozoice, relativ la această perioadă. Depozite jurasice se găsesc și în munții Perșani. GEOLOGIA 145.

JURASIC s.n. A doua perioadă (sistem) a mezozoicului. // adj. Care aparține acestei perioade. [< fr. jurassique, cf. Jura – munți care despart Franța de Elveția].

JURASIC, -Ă adj., s. n. (din) a doua perioadă a mezozoicului. (< fr. jurassique)

JURASIC² ~că (~ci, ~ce) Care ține de perioada secundă a mezozoicului. /<fr. jurasique

jurasic a. se zice de un teren secundar a cărui compozițiune geologică e analogă unor părți ale muntelui Jura.

* jurásic, -ă adj. (d. muntele Jura din Elveția). Geol. Terenu jurasic, un teren de formațiune secundară, între etaju liasic și terenu cretaceŭ, care se găsește, între altele, și în munțiĭ Jura. – Sn., pl. e (saŭ urĭ), Jurasicu, terenu jurasic.

jurasic¹ adj. m., pl. jurasici; f. jurasică, pl. jurasice

jurasic¹ adj. m., pl. jurasici; f. jurasică, pl. jurasice

jurasic adj. m., pl. jurasici; f. sg. jurasică, pl. jurasice