20 de definiții pentru jupân giupăn giupân


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUPẤN, jupâni, s. m. (Înv.) 1. Titlu de politețe dat în Țările Române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. ♦ Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajații săi). – Et. nec.

jupân sm [At: COD. VOR. 153 / V: (reg) giupăn, giu~, ~pâr[1] / Pl: ~i / E: nct] (Înv) 1 Titlu de politețe dat în țările române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. 2 Persoană care purta titlul de jupân (1). 3 (Pan, în orațiile de nuntă) Titlu de politețe dat vornicelului. 4 Persoană care purta titlul de jupân (3). 5 (Pex) Titulatură pusă înaintea numelui oricăror personaje de seamă din ierarhia socială, înaintea numelui marilor proprietari, al boierilor etc. 6 (Irn) Om scăpătat, dar mândru. 7 (Pop; îe) ~ frige-linte Persoană care vrea să facă pe boierul. 8 (Irn; fam) Titlu dat cu scopul de a diminua prestigiul unui personaj de seamă. 9 (Pgn; dov) Titlu de respect echivalând cu „domn”, „cucon”. 10 Persoană care purta titlul de jupân (9). 11 Termen de adresare față de o persoană de condiție superioară. 12 (Reg) Cântăreț în strană. 13 (Îrg) Termen de adresare folosit de țăranii români în raport cu sașii. 14 (Îrg) Termen de adresare folosit de țărani în raport cu negustorii străini. 15 Patron, considerat în raport cu angajații săi. 16 (Mol; înv; irn) Termen cu care românii se adresau evreilor. 17 Persoană de condiție socială superioară în raport cu una de condiție inferioară. 18 (Irn; fig) Titulatură la adresa dracului sau a unor animale personificate. 19 (Mol; îoc slugă, argat, servitor) Stăpân. 20 (Înv) Titlu de respect folosit de soție în raport cu soțul. 21 (Pex; irn) Bărbat. 22 (Pex; înv; irn) Amant. 23 (Mol) Bade. 24 (Mol) Moșneag. 25-26 (Reg) Jupan (1-2). corectată

  1. În original lipsește accentul — LauraGellner

JUPẤN, jupâni, s. m. 1. Titlu de politețe dat în țările române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. ♦ Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajații săi). – Et. nec.

JUPÂN ~i m. înv. 1) (folosit ca termen de adresare politicoasă față de persoane care dețin o anumită demnitate sau funcție) Reprezentant al claselor avute. 2) Proprietar al unei întreprinderi considerat în raport cu salariații săi; patron. /Orig. nec.

jupân m. 1. od. titlu, rezervat clasei boierești și formulă generală de politeță (adecă pe deplin sinonim cu modernul Domn); 2. azi, la negustori și meseriași: patron; 3. ironic, vorbind de un ovreiu; 4. în domeniul fabulei: jupân corb. [Slav. JUPANŬ, căpetenie de ținut sau de oraș (din JUPA, comună, județ)]. V. titulatură.

JUPÎ́N, jupîni, s. m. (Învechit) 1. Titlu de politețe dat persoanelor care ocupau o anumită demnitate sau funcție înaltă. Jupîn Orheianu întinse iar cupa peste umăr. SADOVEANU, O. VII 158. Măi jupîne pîrcălabe, Tu din lanțuri mă sloboade. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. ♦ Titlu de politețe echivalînd cu «domn», «cucon». De vînzare ai oul ăsta, prietene?... – De vînzare, jupîne. ISPIRESCU, L. 267. Jupîn Dumitrache... eu gîndesc că numa ți-ai făcut spaimă degeaba. CARAGIALE, O. I 46. (Cu pronunțare regională) Stăi, giupîne, nu mai da, Că ți-oi spune tot ce știu. ALECSANDRI, P. P. 130. ◊ (În personificări) Deasupra focului domol, Jupînii corbi dau rotocol. BANUȘ, B. 122. 2. (Uneori în opoziție cu slugă) Patron. Moșneagul se oprește, pipăie marfa, se tocmește cu jupînii. C. PETRESCU, S. 46. Neobișnuit cu trebile negustorești, părui stîngaci... și tot ce făceam nu plăcea gusturilor jupînului. DEMETRESCU, O. 95. Cum are slugă jupînul își are și el stăpînul. PANN, P. V. II 35.

@JUPÎN s.m. (Mold.) Stăpîn. Sluga ce va fura în casa giupînu-său . [MUNT. stăpînu-său]. PRAV. O arătă stăpînu-său, deci zisă:Dă-mi, giupîne, ce mi-ai giuruit.” E 1779, 13r; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, VS. Etimologie necunoscută. Vezi și jupîneasă.

jupî́n m. (din maĭ vechĭu jupan, titlu dat boĭerilor, vsl. županŭ, d. župa, regiune, ținut; sîrb. župan, șef de comitat, în Ungaria și [d. ung.] išpan, vătav, pol. župan, zupan, șef administrativ în vechea Polonie, ung. ispán, șef de comitat. V. pan). Odinioară, titlul onorific dat boĭerilor, apoĭ boeĭrinașilor și negustorilor, ĭar azĭ maĭ rar negustorilor saŭ meșterilor din partea lucrătorilor lor îld. stăpîn, patron saŭ domn, și de ordinar numaĭ Jidanilor în deriziune: jupîn (îld. jupînu) Herșcu, Nuhăm, Burăh, Șloĭm. În fabulă, titlu ironic dat animalelor: jupînu corb. V. chir.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jupấn (înv.) s. m., pl. jupấni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

jupîn (jupîni), s. m.1. Domn; titlu onorific ce se dădea la început marilor dregători cîtă vreme erau în funcție, și apoi, prin extindere, tuturor boierilor. – 2. Domn, titlu de reverență în general. – Var. (Mold., înv.) giupîn. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă sl. županŭ „stăpîn al unei anumite întinderi de pămînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 161; Șeineanu, Semasiol., 238; Rosetti, GS, V, 158; Rosetti, BL, V, 222; Tiktin; Candrea), soluție care nu este imposibilă (se consideră că principala dificultate a acestei der. este rezultatul anîn, tipic pentru fondul lat., fapt în virtutea căruia Lambrior 103 atribuia împrumutul lui županŭ unei epoci anterioare sec. X, în vreme ce Rosetti, BL, V, 222, crede că este vorba de un fonetism comun împrumuturilor din sl. meridională. În realitate, acest rezultat este posibil și în epoci mai tîrzii cf. cîntar, frînc, mîndru. Totuși, soluția sl. nu este cu totul satisfăcătoare, fiind vorba, în cadrul sl., de o formație neclară (Berneker 368), probabil împrumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1). Pe de altă, sl. županŭ a dat în rom. rezultatul normal jupan, s. m. (domn), termen administrativ din sec. XVII-XVIII, fără circulație reală, pe cînd jupîn, prin tratamentul său general (pronunțarea dial. giupîn; formă înv. rotacizată giupîr, jupîr), pare să aparțină fondului lingvistic anterior sl. Din aceste rațiuni, s-a încercat să se explice jupîn printr-un lat. *gypanus, din gr. γύπη „casă”, cu suf. -anus (Giuglea, Dacor., III, 606-10; cf. împotrivă Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 338), printr-un împrumut din avară (Skok; DAR; Pușcariu, Lr., 257), sau, în sfîrșit, ca cuvînt autohton (Philippide, II, 15). Atrage atenția și coincidența lui jupîn cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se dă lui Decebal, rege al dacilor, și a cărui semnificație este necunoscută: dacă se admite că acest titlu însemnă „Domnul”, der. nu prezintă mari dificultăți fonetice (pentru diji, cf. jos, jumătate, ajuta; pentru a explica păstrarea lui n, ar trebui plecat de la o formă *Diupanus). Să adăugăm, totuși, că acesta ar fi, în acest caz, singurul exemplu de cuvînt dacic care s-a păstrat în rom. Der. jupîneasă, s. f. (doamnă); jupîniță, s. f. (domniță, fiică de mare boier); jupînime, s. f. (adunare aleasă; înv., boierime).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

jupấn, jupâni, s.m. – Titulatură nemeșească (Bârlea, 1924). Titlu de noblețe dat persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții: „Și m-or pune după masă / Și mi-or zice jupâneasă”. – Et. nec. (DER, DEX, MDA); din sl. županǔ „stăpân al unei întinderi de pământ” (Miklosich, Cihac, Șăineanu, Rosetti, Tiktin, Candrea, cf. DER).

jupấn, -i, s.m. – Titulatură nemeșească (Bârlea 1924). Titlu de noblețe dat persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții: „Și m-or pune după masă / Și mi-or zice jupâneasă”. – Din sl. županǔ „stăpân al unei întinderi de pământ” (Șeineanu, Rosetti, Candrea cf. DER).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PATHELIN [patlẽ], „Farsa jupânului Pierre ~”, farsă anonimă franceză, scrisă probabil, în 1464. Prin construcția sa dramatică, anunță comedia modernă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

jupân, jupâni s. m. 1. (deț.) subofițer de penitenciar. 2. (intl.) persoană care impune respect celor din jur prin vârsta și poziția materială.

Intrare: jupân
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jupân
  • jupânul
  • jupânu‑
plural
  • jupâni
  • jupânii
genitiv-dativ singular
  • jupân
  • jupânului
plural
  • jupâni
  • jupânilor
vocativ singular
  • jupânule
  • jupâne
plural
  • jupânilor
giupăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
giupân
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jupân giupăn giupân

  • 1. învechit Titlu de politețe dat în Țările Române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Jupîn Orheianu întinse iar cupa peste umăr. SADOVEANU, O. VII 158.
      surse: DLRLC
    • Măi jupîne pîrcălabe, Tu din lanțuri mă sloboade. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Reprezentant al claselor avute.
      surse: NODEX
    • 1.1. Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
      exemple
      • De vînzare ai oul ăsta, prietene?... – De vînzare, jupîne. ISPIRESCU, L. 267.
        surse: DLRLC
      • Jupîn Dumitrache... eu gîndesc că numa ți-ai făcut spaimă degeaba. CARAGIALE, O. I 46.
        surse: DLRLC
      • cu pronunțare regională Stăi, giupîne, nu mai da, Că ți-oi spune tot ce știu. ALECSANDRI, P. P. 130.
        surse: DLRLC
      • (În personificări) Deasupra focului domol, Jupînii corbi dau rotocol. BANUȘ, B. 122.
        surse: DLRLC
  • 2. învechit Proprietar al unei întreprinderi considerat în raport cu salariații săi.
    exemple
    • Moșneagul se oprește, pipăie marfa, se tocmește cu jupînii. C. PETRESCU, S. 46.
      surse: DLRLC
    • Neobișnuit cu trebile negustorești, părui stîngaci... și tot ce făceam nu plăcea gusturilor jupînului. DEMETRESCU, O. 95.
      surse: DLRLC
    • Cum are slugă jupînul își are și el stăpînul. PANN, P. V. II 35.
      surse: DLRLC

etimologie: