joimăriță¹ sf [At: MARIAN, S. R., II, 267 / V: șo~ / Pl: ~țe / E: joi¹ + mare + -iță] (Pop) 1 (Mtp) Ființă imaginară cu aspect de femeie respingătoare, despre care se crede că pedepsește, în noaptea care precede Joia Mare, pe fetele și femeile leneșe la tors și la dărăcit Si: joimărică (1). 2 (Pan; fig) Femeie foarte urâtă. 3 (Fig) Sperietoare pentru copii. 4 Obicei popular practicat în Joia Mare, când flăcăii umblă prin sat pe la casele fetelor de măritat și unde găsesc cânepa sau inul netoarse, le iau și le pun pe foc. 5 Comemorare a joii în care a fost prins Mântuitorul Iisus Hristos de către evrei. 6 (Orn) Bufniță (Bubo bubo).

JOIMĂRIȚĂ (pl. -țe), JOIMĂRICĂ sf. 1 🔱 Ⓟ Ființă imaginară, un fel de stafie cu chip de femeier care, după credința poporului, umblă în noaptea spre Joi mari să sperie și să pedepsească fetele leneșe la tors ¶ 2 Ⓕ Femeie foarte urîtă, sperietoare: Mărită-mă, măiculiță, C’am ajuns o Joimăriță (TEOD.).

JOIMĂRIȚĂ, joimărițe, s. f. (Mitologie populară) Ființă imaginară cu înfățișare de femeie urîtă și respingătoare, care pedepsește pe fetele leneșe la tors. ♦ Fig. Femeie pocită, urîtă. Mărită-mă, măiculiță, C-am ajuns o joimăriță. TEODORESCU, P. P. 337.

JOIMĂRIȚĂ ~e f. folc. Personaj fantastic, imaginat în chip de femeie rea și urâtă, care în noaptea ce precedă joia mare pedepsește fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. /joi + mare + suf. ~iță

joimăriță f. 1. sărbătoare de Joi-mari; 2. iazmă ce poporul crede că umblă în ajunul zilei de Joi-mari ca să pedepsească pe fetele leneșe la tors; 3. bufniță de noapte (din cauza aspectului ei fioros); 4. fig. fată bătrână.

joĭmăríță f., pl. e (var. din șoĭmăriță contaminat cu Joĭa mare. Cp. și cu vgerm. mara, demon, care e în fr. cauchemar, vis groaznic). Munt. Mold. O femeĭe îngrozitoare care, după credința poporuluĭ, pedepsește fetele leneșe („care nu termină lucru de mînă pînă în Joĭa mare”). – Și șoĭmáne și șoĭmăríțe (Gor. 88), niște zîne care te lovesc de emiplexie și alte boale. – Și joĭmărică (und?). V. brezaĭa și baba-turca.

șoĭmáne și șoĭmăríțe f. pl., V. joĭmărița.

joimăriță (desp. joi-) s. f., g.-d. art. joimăriței; pl. joimărițe

joimăriță (joi-) s. f., g.-d. art. joimăriței; pl. joimărițe

joimăriță s. f., g.-d. art. joimăriței; pl. joimărițe

șoimăriță s. f. v. joimăriță.

JOIMĂRIȚĂ s. v. bufniță, buhă.

joimăriță s. v. BUFNIȚĂ. BUHĂ.

joimăriță¹ s.f. (pop.) 1. ființă mitologică având înfățișarea unei femei urăte și spurcate, cu cap mare și cu părul despletit, cu dinții mari și rânjiți; muma-pădurii, sperietoare, ciuhă. 2. obicei țărănesc legat de ziua de joi (flăcăii controlează fetele dacă au tors lâna și inul până joi; dacă nu, ei percep o taxă în ouă, pentru a nu da foc lânii și inului netors). 3. buhă, bufniță. 4. (fig.) fată bătrână.

joimărică s.f. (pop.) V. joimăriță.