11 definiții pentru jefuitor (s.m.) jecuitor jăcuitor jacuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JEFUITÓR, -OÁRE, jefuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care săvârșește un jaf (1); persoană care jefuiește. [Pr.: -fu-i-] – Jefui + suf. -tor.

JEFUITÓR, -OÁRE, jefuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care săvârșește un jaf (1); persoană care jefuiește. [Pr.: -fu-i-] – Jefui + suf. -tor.

jefuitor, ~oare smf, a [At: MARDARIE, L. 4068 / V: jacu~, jăcu~, jăfu~ / Pl: ~i, ~oare / E: jefui + -toare] 1-14 (Persoană) care jefuiește (1-7).

JEFUITÓR, -OÁRE, jefuitori, -oare, adj. Care jefuiește, care pradă, care își însușește averi prin exploatare. – Pronunțat: -fu-i-. – Variante: (învechit) jecuitór, -oáre, jăcuitór, -oáre (DONICI, F. 73), jacuitór, -oáre adj.

JEFUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane) Care jefuiește; comițător de jafuri. /a jefui + suf. ~tor

JACUITÓR, -OÁRE adj. v. jefuitor.

JĂCUITÓR, -OÁRE adj. v. jefuitor.

JECUITÓR, -OÁRE adj. v. jefuitor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jefuitór (-fu-i) adj. m., s. m., pl. jefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. jefuitoáre

jefuitór adj. m., s. m., pl. jefuitóri; f. sg. și pl. jefuitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JEFUITÓR s., adj. 1. s. prădător, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.) 2. adj. v. prădalnic.

JEFUITOR s., adj. 1. s. prădător, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.) 2. adj. prădalnic. (Armată ~.)

Intrare: jefuitor (s.m.)
  • silabație: je-fu-i-tor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jefuitor
  • jefuitorul
  • jefuitoru‑
plural
  • jefuitori
  • jefuitorii
genitiv-dativ singular
  • jefuitor
  • jefuitorului
plural
  • jefuitori
  • jefuitorilor
vocativ singular
  • jefuitorule
  • jefuitore
plural
  • jefuitorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jecuitor
  • jecuitorul
  • jecuitoru‑
plural
  • jecuitori
  • jecuitorii
genitiv-dativ singular
  • jecuitor
  • jecuitorului
plural
  • jecuitori
  • jecuitorilor
vocativ singular
  • jecuitorule
  • jecuitore
plural
  • jecuitorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăcuitor
  • jăcuitorul
  • jăcuitoru‑
plural
  • jăcuitori
  • jăcuitorii
genitiv-dativ singular
  • jăcuitor
  • jăcuitorului
plural
  • jăcuitori
  • jăcuitorilor
vocativ singular
  • jăcuitorule
  • jăcuitore
plural
  • jăcuitorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jacuitor
  • jacuitorul
  • jacuitoru‑
plural
  • jacuitori
  • jacuitorii
genitiv-dativ singular
  • jacuitor
  • jacuitorului
plural
  • jacuitori
  • jacuitorilor
vocativ singular
  • jacuitorule
  • jacuitore
plural
  • jacuitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jefuitor, -oare jefuitoare jecuitoare jecuitor jăcuitoare jăcuitor jacuitoare jacuitor

etimologie:

  • Jefui + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX